BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vacanţa de Paşte: Bihorenii care optează pentru destinaţii externe aleg Italia, Bali sau Republica Dominicană

Vacanţa de Paşte: Bihorenii care optează pentru destinaţii externe aleg Italia, Bali sau Republica Dominicană

De Ramona Pașcu
la 21 April 2024 07:28 Reactualizat la: 21 April 2024 10:12

Vacanţa de Paşte: Bihorenii care optează pentru destinaţii externe aleg Italia, Bali sau Republica Dominicană

21 April 2024 07:28 Reactualizat la: 21 April 2024 10:12
Cei care vor să își petreacă această minivacanță în țară, pot găsi oferte care pornesc de la 500-600 de euro per cuplu.
Scris de Ramona Pașcu - Cei care vor să își petreacă această minivacanță în țară, pot găsi oferte care pornesc de la 500-600 de euro per cuplu.

Trimite articolul

X

Bihorenii care își doresc să fugă puțin stresul de zi cu zi au o gamă largă de oferte de mini sejururi atât în țară, cât și în străinătate. Potrivit specialiștilor, anul acesta, destinațiile preferate ale românilor pentru vacanța de Paște sunt cele din turismul rural, stațiuni montane, dar și litoral. În România, media unui minisejur de Paște este de 500-600 de euro per cuplu, iar ofertele sunt multiple, potrivit agenților din turism.

[eadvert]

„În România sunt foarte multe oferte, cum ar fi: Maramureș, Bucovina sau Băile Felix. Sunt oferte care pornesc de la 1.200 de lei/persoană, la Rânca, pentru un sejur de patru nopți, cu toate mesele incluse. Sunt oferte pentru toate buzunarele“, a declarat pentru Jurnal bihorean Natalia Birău, managerul Simbotour Oradea.

Având în vedere că, în acest an, vor fi mai multe zile libere, bihorenii se arată interesați de vacanțele pe care le pot face prin țară.

„Se merge în vacanță, este un an bun. Sunt pachete multe pentru România având în vedere că Sărbătorile Pascale se suprapun cu 1 Mai și sunt mai multe zile libere“, adaugă Birău.

Sărbătoare pe malul mării

Având în vedere că temperaturile au scăzut și vremea de afară nu pare să țină cu noi în ultimele zile, mulți dintre turiști aleg să își petreacă minivacanța într-o țară călduroasă. și în această situație, agențiile au numeroase oferte în diferite țări cum ar fi: Egipt (cu zbor direct din Oradea), Cipru, Republica Dominicană, Thailanda, Bali sau Italia.

Republica Dominicană

Plajă din Republica Dominicană

La mare căutare, în acest an, au fost și circuitele. O astfel de ofertă s-a dat ca pâinea caldă și este aproape epuizată la o agenție din Oradea.

„Avem un circuit în Italia din 1 până în 6 mai care costă 535 per persoană. Este un circuit în nordul țării, în Lido di Jesolo, Sirmione, Bergamo, Como, Milano, Certosa di Pavia, Vicenza, Padova, Ljubljana și Bled. Mai avem libere doar două camere. Oamenii sunt interesați de vacanțe dar cel mai probabil vor fi mai multe cereri pe ultima sute de metri“, ne-a declarat Marianne Tarnoky managerul agenției Domino Tours, din Oradea.

Lacul Como, Italia

Lacul Como, Italia

Doi bihoreni care au avut nunta în luna februarie, și-au programat luna de miere în Republica Dominicană. Pentru o săptămână la un resort all inclusive, cei doi vor scoate din buzunar peste 2.000 de euro.

„Avem zbor din Budapesta în data de 30 aprilie. Vom plăti 2.500 de euro pentru o săptămână de vis, credem noi. Ne-am dorit de mult timp să mergem, iar asta cred că e cel mai bun moment“, ne-a spus Remus.

Peste 61% dintre români vor să meargă în vacanță în timpul verii

Potrivit unui sondaj realizat de Travelminit.ro pe tema intențiilor de călătorie ale românilor, 68% dintre respondenți au confirmat faptul că își doresc să călătorească în țară în următoarele patru luni.

Pe de altă parte, chiar dacă au în plan o călătorie în perioada imediat apropiată, intenția lor nu s-a concretizat încă într-o rezervare: doar 26% dintre ei spun că vor rezerva din timp cazarea, în timp ce 40% oscilează între planificare de timp și improvizație de moment, iar 28% susțin că deocamdată încă se gândesc la destinație și la durata sejurului.

Datele arată încă o dată faptul că aceștia sunt acum mult mai spontani în ceea ce privește perioada călătoriei, fiind deschiși promoțiilor last minute, dacă acestea corespund bugetului și dorințelor lor.

Așa cum era de așteptat, 61% dintre ei vor să călătorească în timpul verii, perioada tradițională a concediilor, pe când 10% dintre ei intenționează să meargă în minivacanța de 1 Mai și Paște, restul fiind momentan indeciși cu privire la data concediului.

Pe de altă parte, este foarte interesant cum s-au schimbat preferințele turiștilor în ceea ce privește destinațiile favorite, destinațiile montane având în prezent câștig de cauză. Potrivit sursei citate, 40% dintre ei vor acum un sejur la munte, 21% dintre ei aleg stațiunile balneoclimaterice, 20% își doresc un concediu pe litoral, 12% vor city-break, pe când 9% sunt în căutarea unei alte destinații, fără să precizeze specificul ei.

Voturile românilor sunt și o consecință a cererii lor constante de îmbunătățire a serviciilor de pe litoralul românesc, un subiect intens dezbătut în fiecare sezon estival deopotrivă de autorități și de turiști.

Cât vor românii să plătească pentru o cameră dublă pe noapte?

Sondajul a scos la iveală și prețul ideal pe care românii susțin că ar fi dispuși să-l plătească pe o cameră dublă/noapte: 67.5% susțin că ar plăti între 150-300 de lei, 15.5% au optat pentru 300-500 de lei, iar restul au ales alte opțiuni de tarif.

Hotel

În realitate, însă, aceste tarife pot fi diferite, uneori cu 5-10% mai mari în comparație cu opțiunea votată de respondenți, mai ales dacă vorbim despre pachete de cazare care includ și mese sau servicii suplimentare (cum ar fi accesul la centrul Spa sau la locul de joacă, de exemplu).

De asemenea, 36.5% intenționează să aleagă cazarea la pensiune, 24% au votat pentru un hotel de 1-3 stele, 21% vor hotel de 4-5 stele, iar 10% aleg apartamentele, pentru a se bucura de mai multă intimitate, dar și de un preț redus.

În decizia lor de a alege o unitate de cazare în detrimentul alteia se numără următorii factori: prețul (67% din voturi), poziționarea cazării (60% din voturi), condițiile de igienă (59% din voturi) și aspectul camerei (58% din voturi).

Trimite articolul

X
Taguri:
1 mai ,
agentie de turism ,
concediu ,
excursie ,
oferte ,
sarbatori pascale ,
vacanta

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    FOTO-VIDEO
    Adrian Maxim l-a învins prin TKO pe campionul intercontinental ISKA în gala „10 years of Colosseum”
    Gala aniversară „10 years of Colosseum” a adus în ring și confruntarea dintre luptătorul bihorean Adrian Maxim și Eugenio „Gargulia” Paladiev, la categoria 68 kg, un ucrainean care are și cetățenie italiană, campion Intercontinental ISKA, titlu câștigat în 2024.

    Educație

    Burse sociale de 925 de lei pentru studenți și în anul universitar 2026–2027. Ce trebuie să știe tinerii din Oradea
    La Universitatea din Oradea, 1.175 de studenți au beneficiat anul trecut de burse sociale finanțate din fonduri europene, în valoare totală de peste 5,2 milioane de lei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aquapark-ul Nymphaea din Oradea se închide temporar în luna noiembrie. Vezi când se redeschide complexul
    Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Domeniului Public Oradea, Aquapark-ul Nymphaea își va suspenda temporar activitatea în perioada 2–20 noiembrie, inclusiv.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    România

    Tragedie în Maramureș: o femeie a murit după ce a fost confundată cu un animal sălbatic și a fost împușcată
    O femeie în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața în urma unui incident tragic petrecut în localitatea Poienile de sub Munte, din județul Maramureș. Aceasta ar fi fost împușcată mortal de un bărbat care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    La 16 ani, nu poți merge singur la psiholog. O lege care ar fi schimbat situația a fost respinsă
    Un adolescent care are nevoie de ajutor psihologic nu poate beneficia, de regulă, de consiliere individuală fără acordul părinților, chiar dacă el însuși solicită sprijin.

    Stiri Inter(Nationale)

    Românii care zboară spre SUA vor avea o nouă obligație. De ce document au nevoie înainte de îmbarcare
    O nouă formalitate va deveni obligatorie pentru persoanele care călătoresc cu avionul către Statele Unite sau care tranzitează un aeroport american. Începând din 3 noiembrie 2026, pasagerii vor trebui să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că nu s-au aflat în Republica Democrată Congo în ultimele 21 de zile. Fără acest document, îmbarcarea nu va fi permisă.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X