BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Victorie civică în Sântandrei - Tribunalul Bihor anulează acordul de mediu emis de APM Bihor pentru incineratorul Ecoprovet SRL

Victorie civică în Sântandrei - Tribunalul Bihor anulează acordul de mediu emis de APM Bihor pentru incineratorul Ecoprovet SRL

De Cristina Ghilea
la 9 April 2021 17:15 Reactualizat la: 10 April 2021 09:49
2 Comentarii

Victorie civică în Sântandrei - Tribunalul Bihor anulează acordul de mediu emis de APM Bihor pentru incineratorul Ecoprovet SRL

9 April 2021 17:15 Reactualizat la: 10 April 2021 09:49
Asociaţia Sântandrei Metropolitan Area a câștigat în primă instanță procesul intentat pentru blocarea extinderii activității de pe platforma de la Palota cu un incinerator de animale, pe lângă fermele de porci și pui. Avocatul Rusu: „Dacă în Sântandrei nu sunt probleme de mediu, atunci...”
Scris de Cristina Ghilea - Asociaţia Sântandrei Metropolitan Area a câștigat în primă instanță procesul intentat pentru blocarea extinderii activității de pe platforma de la Palota cu un incinerator de animale, pe lângă fermele de porci și pui. Avocatul Rusu: „Dacă în Sântandrei nu sunt probleme de mediu, atunci...”

Trimite articolul

X

Superficialitate în analiza datelor, lipsă de interes real pentru poluarea produsă în ansamblu în comună și modul în care aceasta afectează populația dar și „scurtături” nepermise în privința cerințelor de legislație – acestea sunt doar câteva dintre aspectele reclamate de cei de Asociația Sântandrei Metropolitan Area în procesul intentat Agenției de Protecția Mediului și firmei Ecoprovet SRL. Prin sentința pronunțată în 1 aprilie, Tribunalul Bihor le-a dat dreptate și a trimis dosarul incineratorului înapoi pe circuitul autorizării.

[eadvert]

Mișcarea civică din Sântandrei a înregistrat, astfel, o primă victorie în disputa iscată de intenția amenajării incineratorului de animale pe platforma zootehnică de la Palota, deținută de familia Pazurik. Asociația a câștigat, în primă instanță, la Tribunalul Bihor, anularea acordului de mediu emis de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor. Firma Ecoprovet SRL este invitată, astfel, să reia întreaga procedură de avizare.

Anunțul a fost făcut vineri, în conferință de presă, de președinta și secretarul asociației – Carmen Lezeu și Doru Verdeș, alături de avocatul Cristian Rusu.
„În materia protecției mediului prevenția și precauția trebuie să fie pilonii și temelia organizării procedurilor administrative. De asta data aceste principii au învins”, consideră avocatul Cristian Rusu.

Să se facă pe lege!

Asociația a cerut și a obținut în instanță derularea „unei proceduri corecte, care să se facă exact conform reglementării legale”, spune Carmen Lezeu, inginer chimist de profesie.
„Beneficiarul autorizației a început procedura administrativă dar nu a fost urmată ca la carte. De exemplu, memoriul depuse de solicitant arăta că principalele probleme în Sântandrei ar fi două – coșurile de fum pe lemne și eroziunea solului, și că nu sunt probleme grave de mediu în comună. Dacă în Sântandrei nu sunt probleme de mediu înseamnă că tot Bihorul e curat ca lacrima”, consideră avocatul Rusu.

Amplasamentul incineratorului de animale de lângă Palota

El insistă, de asemenea, că orice autorizatie emisă pe platforma de la Palota ar trebui să ia în calcul întreaga activitate a complexului, care conține deja trei ferme, și să nu se fragmenteze pe investiții individuale: „e un complex de factori care trebuie luat în calcul împreună”.

Un alt minus al procedurii – absența dezbaterii, cu motivația pandemiei: „tu mergi să plantezi o sursă de poluare în comunitate și nu te interesează punctul lor de vedere”.

Omisiuni care avantajează

Carmen Lezeu susține, de asemea, că documentele luate în calcul conțin omisiuni sau superficialități care avantajează investitorul dar dăunează comunei: „nu s-a ținut cont de distanțele față de zonele de locuit, de categorii de vârstă și impactul poluanților asupra stării de sănătate. Nu au fost luați în cacul foarte mulți factori pentru a putea spune clar că investiția nu va afecta sănătatea populației”.

Către autorități: faceți suma emisiilor!

Pretenția Asociației: „nu suntem împotriva acestei activități dar trebuie să respecte legea și să ne respecte pe noi, cei lângă care și-au înființat aceste ferme. Și nu le înființează oricum, ci treptat. Mai întâi a apărut ferma de porci și a obținut autorizație individuală – poate că emisiile pentru aceasta nu sunt atât de mari. După asta au înființat ferma de pui cu autorizație individuală, alte emisii. Nimeni nu le-a însumat. După ce noi, în 2016, ne-am opus și am obținut suspendarea procedurii de acordare a autorizației de funcționare a unei ferme de pui de capacitate mare. Și iacătă, vine a patra investiție, a aceluiași concern de firme, cu emisiile ei poluatoare și nimeni nu le însumează. E ca și cum fiecare activitate ar trimite pe altă direcție emisiile, dar nu, ele vin împreună. Noi am cerut mereu însumarea emisiilor și compararea cu valorile admise în normele legale”.

Incineratorul ar fi urmat să fie la 730 m de primele case, dar nu există reglementare legală de distanță pentru această categorie. Ferma de porci ar trebui să fie, pe lege, la 1500 de m de primele case dar, spune președinta Asociației, are un bloc chiar la poartă. Distanța legală între fermele de pui și primele case e de 1000 m.

Chimista spune că cifrele pe care le-a văzut în documentele consultate la APM nu sunt convingătoare, mai ales că acestea se referă la valori medii ale emisiilor: „și dacă ai o epidemie în fermă și trebuie să incinerezi la capacitate maximă? Ce document îmi demonstrează mie că vei respecta standardele de emisii?!”

În opinia sa, AMP ar trebui să uzeze de toate determinările posibile, de la miros – există olfactometru agreat, până la analize pe sol sau apă, și abia apoi să judece eliberarea avizului.

Aer curat…

Reprezentanții Asociației susțin că Sântandreiul este în continuă expansiune, prin exodul orășenilor dornici de aer curat spre rural, ca atare comuna are interesul să se ocupe de protecția mediului.
În planul urganistic general al localității, zona ocupată de actualele ferme este prevăzută cu destinație industrială nepoluatoare.

„Pot funcționa dar în limitele legale”, cere secretarul asociației, Doru Verdeș. În condiția funcționării unor activități evident poluatoare – din moment ce discuția este de gradul de poluare și nu de existența fenomenului – zona nu are stație de epurare și nici perdea forestieră de protecție

Din 2019

Carmen Lezeu, inginer chimist la bază, a încadrat în timp momentul victoriei în justiție. Scandalul s-a iscat în 2019, când a ieșit la iveală intenția amenajării unui incinetaror pentru animale la Palota.
În anunțul publicat pe pagina de internet a APM Bihor se vorbea de intenția societătii Ecoprovet SRL de a extindere activitatea platformei zootehnice de la Palota deținută de familia Pazurik, cu un incinerator de animale. Pe amplasament funcționează trei ferme, două de pui și una de porci.

200 de localnici din Sântandrei au protestat împotriva poluării

Vestea a stârnit un protest public în comună, ocazie cu care s-au adunat peste 300 de semnături depuse la APM Bihor, împreună cu un memoriu conținând probleme de mediu. „În memoriu sesizam anumite probleme identificate de mine – eu sunt inginer chimist – în memoriul tehnic depus de societatea Ecoprovet. În urma notificării noastre către APM, în procesul de evaluare a documentației tehnice pentru acordarea unui acord de construire a incineratorului, s-a decis să se țină cont parțial de cerințele noastre și anume”, spune Carmen Lezeu.

Cele cerute: „evaluarea impactului asupra stării de sănătate a populaței ținându-se cont nu doar de noua investiție ci și de investițiile vechi, pentru că acest incinerator urma să deservească activități deja existente, fiecare cu emisiile și gradul de poluare aferent”, „verificarea mai atentă a distanței sanitare față de zonele de locuit”, „evaluarea afectării corpurilor de apă care să fie urmată de emiterea unei autorizații emise ABA Crișuri”.

Ulterior, APM Bihor a emis acordul de mediu dar fără să țină cont de o cerință importantă – calculul emisiilor totale de pe platformă. A urmat procesul pentru anularea acordului de mediu, câștigat de Asociație. Firma trebuie, acum, să reia întreaga procedură.

Președinta asociației spune că interesul lor pentru protecția mediului în comună este strâns legat de „gradul foarte mare de poluare”, sursele sunt atât praful de pe străzi, infestarea terenurilor cu amborize, fosele septice deversate aiurea dar și ferma de la Palota, ca sursă de „substanțe chimice care se acumulează în sol, aer, apă” și care ajung să afecteze oamenii din comună prin alimentele din grădini, apa din fântâni și aerul respirat.

Reacția Primăriei Sântandrei și a firmei Nutrientul în urma protestului din Sântandrei

Trimite articolul

X
Taguri:
carmen lezeu ,
Cristian Rusu ,
ecoprovet srl ,
incinerator animale palota ,
Protest Santandrei ,
victorie in instanta
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. IonutS says:
    April 9, 2021 at 6:00 pm

    Presa locala chiar nu e in stare sa faca o investigatie (jurnailistica, desigur) in legatura cu legalitatea (sau posibila lipsa a acesteia) operatiunilor acestui Pazurik? Cine ii faciliteaza obtinerea avizelor APM Bihor, cum de a ajuns sa puna mana pe locatiile din Oradea, Palota, cum e cu imprastiatul dejectiilor pe terenurile agricole, cu camioanele alea cu balega de porc care depoziteaza pe te miri unde, etc?
    Adica omul ala chiar poate sa isi bata joc de lume cu legea in mana, sau nu e chiar legal ce face dar are protectie de sus? Caci daca intr-adevar e legal ce face, atunci avem o problema cu legile care ii permit astfel de ‘prcarii’ marca Pazurik, iar parlamentarii nostri ar cam trebui sa aibe in vizor si stoparea acestui tip de ‘fenomen’, doar stoparea raspandirii ambroziei… si nu doar cand e vorba de cersit voturile oradenilor/bihorenilor.

    Reply
  2. Francisc says:
    April 9, 2021 at 8:33 pm

    Ăștia nu sunt cei de la USR? Reprezintă fals o asociație și un grup și fac campanie ascunsa pt USR PLUS… Halal treaba

    Apropo, noi cei din Santandrei care nu avem semnal bun la telefoane, le putem “mulțumi” tot lor…

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Miniștrii au venit să vadă Barajul Leșu. Buzoianu, Cseke și Tánczos, în vizită la investiția de 113 milioane de lei
    Barajul Leșu revine, după aproape 12 ani, la exploatare controlată, în urma unei lucrări de reabilitare de peste 113 milioane de lei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Tânăr de 27 de ani, salvat printr-o intervenție cardiacă în premieră în Bihor. Cinci intervenții complexe în doar două zile
    Cinci pacienți cu tulburări de ritm cardiac au fost tratați, în doar două zile, prin proceduri complexe de ablație la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

    Educație

    Concurs pentru directorii de școli din Bihor. Dosarele se depun din 14 septembrie
    Funcțiile vacante de director și director adjunct din școlile de stat din Bihor vor fi scoase la concurs în sesiunea august-decembrie 2026. Lista posturilor a fost publicată luni, 17 august, iar noii directori își vor începe mandatele la 1 ianuarie 2027.

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

    România

    Bihorean rănit într-un accident pe DN19, în Satu Mare. Autoutilitara pe care o conducea a ajuns pe contrasens
    Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 17 august, pe Drumul Național 19, în localitatea Huta Certeze, județul Satu Mare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cadavrul unei femei dată dispărută acum o săptămână, găsit pe pășunea satului Nimăești. Capul a fost adus de un câine la o fermă
    Sfârșit tragic pentru o femeie de 46 de ani, din localitatea bihoreană Curățele, a cărei dispariție a fost anunțată în urmă cu o săptămână de Poliția Bihor, la solicitarea membrilor familiei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bolojan anunță prioritate pentru modernizarea și electrificarea liniilor feroviare existente. Ce spune despre lucrările dintre Oradea și Cluj
    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, 17 august, cu ocazia deschiderii circulației pe două pasaje rutiere din Oradea, că una dintre prioritățile în infrastructura feroviară trebuie să fie electrificarea și modernizarea liniilor existente.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X