Era perioada în care „reinventarea sinelui mitic al artistului, deşi pare atât de regresiv acum, a fost o provocare şi un risc asumat în acei ani 80”. Recent, artista orădeană a avut două expoziţii în capitală la H’Art şi la Masarik 25. Sunt pânze mari şi demonstrative, pe care se desfăşura retorica demonstrativă a unui meşteşug plastic ostentativ. Curatorul expoziţiei „Miere de spin”, Erwin Kessler, spune despre Vioara Bara că este „un pictor care pictează cu femeia dinăuntru, ca şi cum aceasta ar fi o enormă pensulă înzestrată cu tot ceea ce poate să însemne o femeie, de la bust la pubis până la afectivitate şi isterie, de la maternitate la absurditate. În aparenţă, Vioara Bara pictează cu culoare, dar în realitate ea pictează doar cu feminitate, acea umanitate ireductibilă care uneori este uimitoare ca un miracol iar alteori este uimitoare ca o oroare.
Identică cu sine mereu, Vioara Bara a pictat pânze vioarabara”. Erwin Kessler o poziţionează pe artistă în mica grupare „care a re-inventat pictura figurativă după prăbuşirea realismului socialist dar şi a succesoarei acestuia din arta românească a acelui timp, arta oficială sau făcută potrivit comenzii sociale, şi care întărea cultul personalităţii liderilor de partid, în ultimele două decenii ale regimului comunist”. De ce tema expoziţie este „Miere de spin?” Explică acelaşi Erwin Kessler: „Opera sa a fost în chip simptomatic picturătoare, aruncându-şi simţămintele în faţa privitorului, ca pe un afront. Exaltarea, frustrarea, anxietatea, plăcerea, disperarea, pierderea credinţei, dorinţa, totul era despachetat brusc şi trântit pe pânză, în culori brutale, forme învălmăşite şi naraţiuni sincopate. Precum o enormă albină invertită, ea producea miere din lipsă, din spinii şi ghimpii unei vieţi desfăşurate sub semnul lipsei: lipsa de libertate, de alimente, de dragoste, de credinţă. Dar nicidecum a lipsei de expresie.
Dacă (neo-)expresionismul nu ar fi existat, Vioara Bara l-ar fi inventat. Ea nu a îmbrăţişat expresionismul, ci mai degrabă a crescut cu el, ca şi cum s-ar fi hrănit dintr-o unică substanţă, aceea a prezenţei stridente a sinelui perplex, ce se afirmă în faţa lumiii înconjurătoare, oarbă şi surdă. Un sine colorat, decupat pe fundalul unei societăţi terne. Fiecare operă a Vioarei Bara reprezintă dialectica formelor anxioase desfăşurate în medii noroioase… . Îmbinate, lubrice şi lunecoase, lugubre, figurile sale apocaliptice izbucnesc exploziv doar pentru a înfăţişa astfel implozia interioară a emoţiilor de nestăpânit. Ele urlă, se rostogolesc, rănesc ”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!