Clasa a XII-a termină cursurile pe data de 29 mai 2020, iar clasa a VIII-a pe 5 iunie, conform structurii anului școlar 2019/2020. În aceste zile, absolvenții urmau să sărbătorească ultima zi de școală, să-și ureze unii altora succes pe noul drum, să primească urările dascălilor care și ei, în astfel de momente, își ascund discret lacrimile, la despărțirea de încă o generație. Sunt amintiri pe care le păstrezi acolo, în caseta sufletului.

De exemplu, cei care am făcut parte din generația profesorul Ilie Rus, clasa a XII-a A – matematică-fizică CN SV, nu vom uita niciodată acele clipe. Ultimul curs a fost o analogie între mișcarea, schimbul de electroni și schimbul de generații. Când ne-am dat seama că nu e ceea ce ne spusese dascălul nostru – am uitat să vă predau o lecție – noi credeam că e lecție la fizică, am început să plângem toți. Profesorul nostru s-a întors cu spatele, marcat la rândul său de acel tablou, să nu-l vedem că are lacrimi în ochi. Acea legătura creată în acel moment e pentru toată viața. Actualul director al Colegiului Național „Samuil Vulcan”, 32 de ani mai târziu, nu vrea ca absolvenții liceului să aibă amintiri amare legate de acest moment. Doamna Mihaela Ilieș s-a tot gândit ce surpriză să le facă absolvenților. Din nefericire, starea de alertă nu dă libertate de întrunire, pentru a trăi împreună astfel de evenimente.

„Din păcate, ordonanța actuală și ordinele ministerului nu îmi permit să mă întâlnesc cu elevii. Încercăm să ne întâlnim în septembrie. Îmi pare nespus de rău că trebuie să trecem așa, poate peste cele mai așteptate momente din viața unui absolvent și, de ce nu, a noastră ca dascăli, ca formatori ale unor personalități frumoase. Dar, în același timp, tot noi suntem cei care îi învățăm să fie buni cetățeni, să respecte legile țării. În acest sens, noi trebuie să fim exemple pentru ei. Deci, ne supunem ordinelor și restricțiilor în vigoare”, ne-a spus directorul CN SV Beiuș, profesoara Mihaela Ilieș.

Ce e în sufletul elevilor?

Lavinia Hălmăgean a scris niște gânduri cutremurătoare, care reflectă trăirile copiilor în aceste zile, în ziarul CN „Onisifor Ghibu”, pe logopapaer.com. Am spicuit câteva rânduri: „Azi trebuia să fie o zi specială, trebuia să fie o zi de neuitat. O zi cu baloane, rochițe, papioane, flori, lacrimi, zâmbete, emoții și fericire. Ar fi trebuit să fie o zi perfectă, o zi care să se imprime în sufletele noastre pentru tot restul vieții, o zi de care să ne amintim cu drag și să o povestim de fiecare dată cu emoție în glas…Dar nu este. Azi este o zi tristă, o zi în care toată speranța și fericirea ne-a fost umbrită și luată. Acest virus fără scrupule ne-a smuls o etapă mult prea frumoasă din viață.

Azi stăm acasă… stăm și ne gândim cum ar fi fost dacă eram acum acolo, ascultând «Ani de liceu», cum ar fi fost dacă puteam să ne luăm rămas bun unii de la alții. Cum ar fi fost dacă totul ar fi fost un vis urât și în dimineața asta ne-am fi trezit plini de fericire, pentru a merge la festivitate? Cum ar fi fost dacă nu se întâmpla așa?

Ei bine, această întrebare ne va rămâne tot restul vieții. Ne va rămâne să ne întrebăm mereu: «Cum ar fi fost dacă…?»”, se întreabă Lavinia Hălmăgean.