Pornind de la ideea că satul, sau obştea sătească, a constituit vatra valorilor noastre naţionale şi, totodată, promotorul acestora, profesorii Vasile Todincă şi Mariana Barburaş au scris Monografia Văii Iadului.

În opinia lor, la sat s-a afirmat acest popor ca entitate specifică, pentru că aici şi-a găsit liniştea şi factorii necesari formării unei înalte culturi morale, aşa cum este cea română autentică. De asemenea, mai arată ei, satul constituie un univers care a depăşit de mult atributele de ascuns şi tăcut, şi ca leagăn al acestui neam, reprezintă garantul existenţei fiinţei noastre, iar ,,apărarea sa de influenţele străine răuvoitoare ar trebui să fie prioritatea oricărei generaţii’’.

,,Faptul că am ajuns în secolul XXI, şi am intrat în era globalizării, nu înseamnă că am uitat de sat, că satul a dispărut’’, punctează Vasile Todincă. Potrivit lui, astăzi, ,,lumea satului traversează un moment de criză, începe să-şi piardă spiritul strămoşilor, al sfintei tradiţii, arătându-se mai mult ca oricând vulnerabilă, sensibilă la contagierea noului, modernului, dispusă să iasă din acel angrenaj al trecutului, al tăcerii, al anonimatului şi să accepte să vorbescă despre sine, despre problemele noi şi complicate cu care se confruntă’’.

Prin volumul lansat, autorii Monografiei Valea Iadului au dorit să argumenteze, că în acest moment în comunităţile rurale de pe Valea Iadului, conflictul dintre tradiţie şi modernitate este stins, cumpăna este înclinată cert spre modernitate, chiar dacă aceasta are încă forme rudimentare.

,,Tocmai pentru că suntem la început de drum şi avem o modernitate novice, e nevoie de intervenţia factorului decizional în a accesa bani pentru proiecte ce vor garanta o dezvoltare durabilă şi sănătoasă a satului apă, canalizare, infrastructură, noi locuri de muncă, etc. Într-o altă ordine de idei e nevoie de proiecte prin care să salvăm ce mai e de salvat din zestrea spirituală pe care încă o mai deţine satul românesc. Satul, chiar depopulat, cu credinţa strămoşească zdruncinată, nu trebuie privit ca o masă uşor manipulabilă în vederea satisfacerii intereselor obscure ale economiei de piaţă. Satul nu trebuie sa devină o ruină, care să furnizeze oameni lipsiţi de identitate, străini valorilor tradiţionale, îndepărtaţi de sfaturile părinţilor şi înstrăinaţi de zestrea spirituală acumulată de secole(obiceiuri, legende, basme, cântece, doine, balade, ritualuri etc.)’’, crede Todincă.

Contribuţie la desţelenire

Prin cercetările de arhivă, bibliografice şi de teren, autorii monografiei au încercat scoată la lumină date edificatoare despre istoria, cultura şi civilizaţia celor care au populat aceste locuri din vremuri imemoriale şi să aducă o modestă contribuţie la desţelinirea acestei pajişti a rural -pastoralului din ţinutul Văii Iadului.

,,Doar la faţa locului, ne-am putut da seama ce reprezintă acest univers, în mentalul oamenilor, ce consecinţe are asupra vieţii de zi cu zi a acestora. Aici, în ciuda toturor vicisitudinilor istoriei şi naturii, oamenii au rămas neclintiţi de la casele lor, astfel gospodăria, reprezintă un adevărat simbol existenţial, un reper în timp şi spaţiu, motorul tuturor activităţilor materiale şi spirituale ale obştii. În jurul casei şi al gospodăriei s-au ţesut obiceiurile, ceremoniile, credinţele, superstiţiile, toate îngropate parcă de colbul istoriei, dar încă vii prin vocea celor care au dat naştere’’, mai arată Todincă.