UTA a obţinut prima victorie în deplasare: 4-1 (2-0) cu Jiul Petroşani şi a lăsat o impresie excelentă.
ARAD - UTA şi CSU „Vasile Goldiş” promit, astăzi, o confruntare palpitantă, pe cinste.
Elevii lui Ionuţ Chirilă au scăpat printre degete o victorie mare, după ce au fost egalaţi în prelungiri.
ARAD - După meciul de la Timişoara, Ionuţ Chirilă a spus: „Am jucat cu două viteze sub ceea ce jucăm noi. Am fost previzibili, nu puteam câştiga astăzi.
UTA a pierdut, cu 2-0, meciul de Cupă cu CFR, fără să şuteze, măcar o dată, pe spaţiul porţii.Urmăriţi meciul LIVE
„Echipa mea a făcut cel mai bun meci din acest sezon. Am dominat, am avut ocazii. Păcat! Stăm slab la capitolul finalizare, ne trebuie urgent un atacant. Nu mă sperie faptul că suntem în zona periculoasă a clasamentului” - a spus, după meci, antrenorul gazdelor, Petre Gigiu.
ARAD - Cele patru grupări de liga secundă care au nocturnă la stadioanele unde îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu, Dacia Mioveni, Ceahlăul Pt. Neamţ, FCM Bacău şi UTA, au solicitat Federaţiei acceptul pentru a găzdui partide sub lumina reflectoarelor.
ARAD - Conform dinamovişti.ro, oficialii UTA-ei cer 800 000 Euro, în schimbul transferului lui Bruno Simao la Dinamo
ARAD - UTA a încheiat un cantonament istovitor, desfăşurat în Austria şi a revenit în oraşul nostru. Componenţii lotului îşi pot trage sufletul.
ARAD - „Alb-roşiii” transpiră din greu la ordinele antrenorului principal Ionuţ Chirilă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.
România
Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.
România
Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale urmează să fie eliminată complet de la 1 aprilie, iar autoritățile pregătesc un nou mecanism de sprijin financiar, dedicat exclusiv consumatorilor vulnerabili.
Jurnal Bihorean
Echipele de polo ale CS Crișul fac deplasările pentru turneele din Capitală cu un număr minim de jucători.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii orădeni au aprobat recent o hotărâre care vizează încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și asocierea formată din MBS Group SRL și SC Urba SRL.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anul 2025 confirmă statutul comunei Sânmartin drept una dintre cele mai dinamice unități administrativ-teritoriale din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”.
1
Bihon CSM Oradea
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă.
1