La manifestare au participat şi medici de la Clinica din Ingolstadt (Germania), cu care FMF din Oradea colaborează încă din anul 2000. Directorul medical al Clinicii din Ingolstadt, Erich Keller, a primit titlul de doctor honoriscausa în ziua deschiderii oficiale a evenimentului. Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea intenţionează să deschidă o filială a acesteia în Ingolstadt.
Lucrări ştiinţifice
„Zilele medicale orădene” au continuat cu o sesiune de lucrări ştiinţifice pe marginea mai multor secţiuni medicale. Medicii au prezentat câteva mijloace terapeutice care pot fi utilizate în combaterea bolilor. Printre prezentările de caz: tratamentul antihipertensiv central senzitiv, mecanisme de reglare a tensiunii arteriale, patologie oncologică la copilul cu sindroame genetice sau impactul tratamentului de recuperare funcţională asupra calităţii vieţii pacienţilor cu spondilită anchilozantă.
Neurochirugia, 25 de ani
Punctul culminant al sesiunii va fi atins sambata, când se vor sărbători 25 ani de activitate în domeniul neurochirurgiei în Oradea. În cadrul manifestărilor de azi, doi medici bucureşteni, dar şi medicii pensionari orădeni, vor primi distincţii din partea FMF din Oradea. Medicii care au înfiinţat neurochirurgia în Oradea, dar şi cei care de-a lungul carierei şi-au adus aportul la recunoaşterea şi îmbunătăţirea calităţii sistemului sanitar în Bihor, vor fi premiaţi.
Crina Dobocan
Zilele medicale orădene
ORADEA - Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) din Oradea organizează „Zilele medicale orădene”. La eveniment participă medici din toată ţara şi din străinătate. „Zilele medicale orădene” au debutat joi, 16 octombrie.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!