Gheorghe Vidican

Cred că mă pot declara, autoîncredinţat, că ziarul cel mai estet şi mai citit, „Jurnal bihorean”, îmi va publica câteva cuvinte elogioase, despre laureatul, în anul acesta, al Premiului pentru Excelenţă, poetul Gheorghe Vidican.

Mai aproape dinţii decât părinţii

Comunismu’ n-o muritu, num-on pic o hodinitu. Avem guvern condus de liberali, adică de unul din partidele istorice decimate de comunişti la Canal şi prin puşcării.

Blândeţea şi brutele

Iată că torporile verii au adus un nou elan în politica românească. Se poartă reconcilierea, dar şi estetica vorbelor blânde. Ce i-o fi făcând atât de umani pe siniştrii noştri politicieni?

„NICI DUPĂ MOARTE NU TRĂIM LINIŞTIŢI”

Vacanţă parlamentară. Aleşii neamului s-au risipit în toate cele patru zări. Risipiţi sunt ei, de fapt, de vreo trei ani, doar că de data asta au apucat să-şi ia, în risipirire, şi nevestele alături. Plus vreun copil mucos şi rîzgîiat. Din viaţa politică românească regretă, stînd cu burta la soare, doar secretarele şi apariţiile televizate.

Românii şi banalitatea

Există foarte multe feluri de a-ţi exprima sau manifesta disperarea. De la formele patetice ale exaltarilor amoroase, aflate în impas de împărtaşire, trecând prin cele fascinatorii ale scriitorului, care a ratat parteneriatul agonal cu Faus şi ajungând la celebra „disperare în genunchi”, formulată de Albert Camus.

Mai înţelege cineva ceva?

Dacă aş fi frumos, tânăr şi bogat, din această clipă m-ar interesa doar cele trei bune „Dinge”: femeile frumoase, caii de rasă şi vinul bun. Femeile frumoase s-au speriat întotdeauna de mine, de cai mi-e mie cumplit de frică, iar vinul de viţă nobilă costă prea mult pentru un amărât de editorialist.

CÎND TRICOLORUL DEVINE CĂMAŞĂ DE FORŢĂ

Cineva a spus, mai zilele trecute, inspirat: „Parlamentarii se ocupa de pensionari. Pute a alegeri!” A aparut, într-adevar, aproape peste noapte, o competitie între partide. Cîstigator va fi declarat partidul care reuseste sa promita cel mai mult. Concursul maririi punctului de pensie seamana cu saritura în înaltime.

Atenţie: text incorect politic!

Multe dintre relele tranziţiei provin din impulsul românesc de a nu ţine cont de imperativul adecvării. E drept că unele găselniţe ale nou inventatei democraţii nu ni s-au potrivit; pe altele, însă, le-am repudiat fără drept de apel fie din lene, fie, pur şi simplu, din prostie.

SĂ NE COTĂM NESIMŢIREA LA BURSĂ

România e o ţară plină de abateri de la regulă. Şi cînd e vorba de abateri de la o regulă românească, situaţia, de cele mai multe ori, nimereşte în tragic. Tocmai fiindcă regulile româneşti sunt un melanj de balcanism sictirit cu false rigori occidentale, un amestec de fum de narghilea şi siestă în plină stradă cu asceza etern îngheţată a unui Mont Blanc iluzoriu.

Spleen

E cald. Tot mai cald. Oraşele au amorţit, politica lâncezeşte, ploi eufonice răzbat tot mai rar prin aerul îmbibat cu nemulţumiri sterpe. Şi totuşi, aşa cum observa deunăzi un intelectual căzut în dizgraţia gânditorilor la scară mică, în România continuă să apară, cu o recurenţă cvasi-mecanică, lucruri „strigătoare la cer”.