Nimicul şi plaiul

Patru zile, România a fost ca o vită legată la ieslea cu nutreţ. A stat şi şi-a rumegat inconsistenţa. La urma-urmei, cred că suntem un popor candid. Mileniile de aşteptare stearpă au săpat în inconştientul nostru colectiv crevasele contemplaţiei.

Indispoziţii

Într-o notă explicativă la ediţia a doua a „Politicelor”, Horia-Roman Patapievici vorbea despre apariţia, în România, a „unanimităţii lecturii indispuse”, adică despre substituirea actului relaxat al deliberării cu grimasa. Corelativ, bănuiesc că exista, pe atunci, şi o cvasi-unanimitate a scriiturii indispuse. Sau nu doar atunci...

Al patrulea mandat al lui Iliescu

„Dl Văcăroiu e şi prost şi rău intenţionat. Cineva îl ţine totuşi acolo sus ca să vedem că e dobitoc”, spunea Dinu Patriciu când era lider al PL 93. Actualul preşedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu, fusese înainte de revoluţie director general la Comitetul de Stat al Planificării (CSP), instituţia ce trasa „planurili” cincinale ale lui nea Nicu (Ceauşescu) şi jongla cu cifrele, manipulând propagandistic realitatea.

Fanii şi neisprăviţii

Ciudat animal poate fi, de prea dese ori, bipedul gânditor. El preferă să mănânce rahat, când are pe masă bucate dintre cele mai apetisante. Dar cum obişnuinţa este a doua natură a omului, iată-ne, hămesiţi, înfulecând mizerii pe nemestecate.

Graba strică treaba

Cineva care a lucrat aproape 18 ani la Volvo povestea că la ei orice proiect durează doi ani. Spre deosebire de graba isterică şi obsedată de rezultate imediate a altora, cei de la Volvo dezbat, reevaluează şi lucrează în ritmul lor, nu prea înregistrând pierderi.

Sensul bun al expresiei

În zilele noastre, cu editurile proprietarilor, care nu prea ştiu ce înseamnă un consilier editorial, ştiu dânşii mai bine să înhaţe banii scriitorului onest, se produc destule debuturi editoriale, în plachete, ale unor versificatori „precoci”, copii adoraţi, de care s-au lăsat extaziaţi bunicii preaiubitori şi darnici, milostivindu-se în chip de sponsori

Din parcare

Puţine sunt momentele de peste an când îţi permiţi lenea burgheză de a sta tolănit la soare, fără televizor, radio, ziare sau alte surse de perpetuă menţinere în priză. Însă această deconectare temporară de orice canal clasic de informare are şi efecte perverse: în momentul în care reiei activitatea de privitor al spectacolului mediatic, toate întâmplările ţi se par fascinante, orice detaliu ia forme hiperbolizate, orice nimic e ridicat la rang de scandal naţional.

Cuie-n talpă

De sărbători, oamenii se simt datori să se dea în stambă, să supraliciteze conformismul şi kitsch-ul, să pluseze impostura şi să facă orice ca să iasă în evidenţă ca păduchele pe chelie. Un preot din Newcastle cenzurează Paştele. Nu un imam, nu un rabin, nu un savant, nu un satanist, ci un preot creştin îşi bate singur cuie-n talpă.

Standardul şi consolarea

A treia zi de Paşte. Îmi permit un Insectar „cu totul altfel”. Gândul mă duce acum spre câţiva dintre cei ce nu mai sunt, dar cu care, odinioară, am trăit într-o complicitate pe care moartea a transferat-o, iremediabil, în melancolie şi mici molecule de regret.

Intelectualii? La zid!

Au trecut vreo 16 ani de când, pe prima pagină a unei reviste – ce-şi schimbase, brusc, numele din Săptămâna în bombasticul România Mare – a apărut o listă a intelectualilor care trebuiau degrabă împuşcaţi dacă mai voiam să avem, citez, „linişte în ţară”.