Fanii şi neisprăviţii

Ciudat animal poate fi, de prea dese ori, bipedul gânditor. El preferă să mănânce rahat, când are pe masă bucate dintre cele mai apetisante. Dar cum obişnuinţa este a doua natură a omului, iată-ne, hămesiţi, înfulecând mizerii pe nemestecate.

Graba strică treaba

Cineva care a lucrat aproape 18 ani la Volvo povestea că la ei orice proiect durează doi ani. Spre deosebire de graba isterică şi obsedată de rezultate imediate a altora, cei de la Volvo dezbat, reevaluează şi lucrează în ritmul lor, nu prea înregistrând pierderi.

Sensul bun al expresiei

În zilele noastre, cu editurile proprietarilor, care nu prea ştiu ce înseamnă un consilier editorial, ştiu dânşii mai bine să înhaţe banii scriitorului onest, se produc destule debuturi editoriale, în plachete, ale unor versificatori „precoci”, copii adoraţi, de care s-au lăsat extaziaţi bunicii preaiubitori şi darnici, milostivindu-se în chip de sponsori

Din parcare

Puţine sunt momentele de peste an când îţi permiţi lenea burgheză de a sta tolănit la soare, fără televizor, radio, ziare sau alte surse de perpetuă menţinere în priză. Însă această deconectare temporară de orice canal clasic de informare are şi efecte perverse: în momentul în care reiei activitatea de privitor al spectacolului mediatic, toate întâmplările ţi se par fascinante, orice detaliu ia forme hiperbolizate, orice nimic e ridicat la rang de scandal naţional.

Cuie-n talpă

De sărbători, oamenii se simt datori să se dea în stambă, să supraliciteze conformismul şi kitsch-ul, să pluseze impostura şi să facă orice ca să iasă în evidenţă ca păduchele pe chelie. Un preot din Newcastle cenzurează Paştele. Nu un imam, nu un rabin, nu un savant, nu un satanist, ci un preot creştin îşi bate singur cuie-n talpă.

Standardul şi consolarea

A treia zi de Paşte. Îmi permit un Insectar „cu totul altfel”. Gândul mă duce acum spre câţiva dintre cei ce nu mai sunt, dar cu care, odinioară, am trăit într-o complicitate pe care moartea a transferat-o, iremediabil, în melancolie şi mici molecule de regret.

Intelectualii? La zid!

Au trecut vreo 16 ani de când, pe prima pagină a unei reviste – ce-şi schimbase, brusc, numele din Săptămâna în bombasticul România Mare – a apărut o listă a intelectualilor care trebuiau degrabă împuşcaţi dacă mai voiam să avem, citez, „linişte în ţară”.

Fără mohoreli

La „Salonul cărţii” din 1977, unde am avut onoarea să fiu invitat, tras sau împins de cartea mea de debut „Gravuri”, l-am cunoscut pe octogenarul Paul Constant, humorist subtil, care era prezent cu „Colivia cu sticleţi”, apărută la aceeaşi editură (Facla din Timişoara). „Salonul cărţii” se desfăşura la Sibiu. Paul Constant este şi acum bine cunoscut în lumea literară şi în cea a cititorilor avizaţi.

De ce suntem săraci

„Săracul de ce e sărac? Că n-are minte în cap” (Anton Pann). Aşa cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, există ţări bogate şi ţări sărace. Nu vechimea lor contează: în Egipt şi India e destulă sărăcie, iar SUA şi Australia sunt bogate. Nici resursele naturale nu contează: Japonia e mare putere, deşi importă materii prime din toată lumea. Elveţia nu are ieşire la mare, dar are una dintre cele mai mari flote maritime.

Neamu’ şi aşteptarea

Naţia a obosit! Penibilul scandal politic aproape că s-a eternizat. Nimeni nu pare că se mai frisonează în aşteptarea noului guvern prăsit din resentimentele lui Tăriceanu şi amocul preşedintelui ce riscă să fie schimbat la pauză.