Un placaj ca la carte
Într-un filmuleţ postat pe youtube, avem prezentat un placaj ca la carte la fotbal american. Deşi după cum arată filmarea, este cam greu de spus placaj, a fost o tamponare în adevăratul sens al cuvântului. Dar pentru cei doi jucători implicaţi, a fost ceva normal, aceştia s-au ridicat fără probleme.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Energia termică s-ar putea scumpi din aprilie 2027. ANRE a majorat valorile de referință pentru centralele pe gaze
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Chira renunță la conducerea Visit Oradea și Oradea Heritage. Cine îi va prelua atribuțiile
Alexandru Chira renunță la mandatele de director general al Visit Oradea și director executiv al Oradea Heritage, după mai mulți ani în care a coordonat proiecte turistice și culturale în municipiu. Acesta va continua colaborarea cu cele două organizații în calitate de consultant strategic, iar responsabilitățile operaționale vor fi preluate de directorii adjuncți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din Oradea vor avea o nouă posibilitate de a obține certificate internaționale de competență în limba germană. Colegiul Național „Emanuil Gojdu” a anunțat că devine centru de examinare Goethe, urmând să găzduiască examene pentru niveluri de cunoaștere a limbii germane de la A1 la C1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Metodele de recuperare a pacienților cu afecțiuni neurologice, prevenirea problemelor musculare și articulare și rolul exercițiilor fizice în menținerea sănătății s-au numărat printre temele unei conferințe internaționale desfășurate la Universitatea din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cristian Ilisuan și actorii Mircea Popa (Mircea Bravo), Mădălina Mușat, Paul Socol, Adonis Tanta și Elena Moldovan vor fi prezenți duminică, 18 octombrie, la Cinema Palace din Lotus Center și Oradea Shopping City.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape un copil din trei din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, deși situația s-a îmbunătățit în ultimii ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!