Prima Aleşdului mai aşteaptă doar o reacţie din partea celor două instituţii pentru a trece la fapte.
Sâmbătă, la Căminul cultural din Alesd, a avut loc ediţia a X- a a concursului de vinuri nobile de pe Valea Crişului Repede.
Evenimentul „Seri medievale la Aleşd” se află la prima ediţie şi s-a consumat în cadrul unui proiect european.
Ţara Crişurilor- un teritoriu magic prin istorie, natură şi tradiţie, dezvăluie din loc în loc, spaţii mai puţin cunoscute şi vizitate de către turistul obişnuit, dar spectaculoase ca apariţie şi valoroase din punct de vedere istoric şi cultural. Un spaţiu ascuns şi misterios este şi cel al Cetăţii Piatra Şoimului.
În campania electorală pentru alegerile locale, candidaţii la Primăria Aleşd au admis că pentru a avea un mandat eficient, un primar trebuie să simtă pulsul mediului de afaceri.
powered by Surfing Waves
România
Românii aflați în afara țării nu pot solicita, deocamdată, emiterea cărții electronice de identitate (CEI) prin ambasade sau consulate, chiar dacă legislația permite acest lucru.
România
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o Hotărâre privind declararea de interes public și de importanță națională a competiției de fotbal UEFA Europa League, precum și a candidaturii României, pregătirii și desfășurării la București a Finalei UEFA Europa League din anul 2028 sau 2029.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 17 - 19 iulie.
Educație
Pentru prima dată în România, profesorii vor avea la dispoziție repere naționale clare pentru aprecierea competențelor elevilor și pentru motivarea notelor acordate, fără ca actualul sistem de notare să fie modificat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare și eficientizare energetică a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Oradea au ajuns într-un stadiu avansat.
FC Bihor
În cel de-al patrulea și totodată ultimul meci de pregătire din cadrul stagiului susținut la Rogla (Slovenia), FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-0 (0-0) în fața formației NK Rudeš, nou promovată în prima ligă a Croației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 16 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autorul a fost reținut de polițiști în cursul zilei de joi, 16 iulie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 16 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii din Bihor vor avea la dispoziție un simulator de descarcerare unic în România, achiziționat din Statele Unite la inițiativa conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.
Economic
Programul Rabla 2026 intră în linie dreaptă, iar autoritățile au făcut publice ultimele detalii înainte de lansare.