Acesta este apelul personalului Grădinii Zoologice, către toţi iubitorii de animale din Oradea şi Bihor.
Animalele pentru care s-au solicitat subvenţii trebuie menţine în exploataţie până pe 3 august.
Joi s-a încheiat depunerea cererilor de sprijin pentru Măsura 215 - Pachet A - Plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine.
Datele oficiale arată că industria judeţului Timiş stă bine, mai mult, a şi crescut. În ceea ce priveşte exporturile, în economia locală au intrat destul de mulţi bani din vânzarea la extern de animale vii şi produse animale, dar şi din produse finite din mase plastice şi cauciuc.
În perioada 17 decembrie 2012-16 ianuarie 2013 se desfăşoară o nouă sesiune de primire a cererilor de sprijin pentru exploataţiile de creştere a porcinelor, care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.
powered by Surfing Waves
România
Premierul a susținut într-un interviu acordat la PRO TV la știrile prezentate de Andreea Esca, în cursul serii zilei de marți, 21 aprilie, că a discutat cu președintele Nicușor Dan și i-a transmis că nu va demisiona.
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a fost audiat și a fost pus sub acuzare într-un dosar al Parchetului Militar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 400 de muniții din al Doilea Război Mondial, distruse în trei explozii controlate de ISU Bihor
Misiunea de distrugere a munițiilor s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 aprilie, în locul numit „Pășunea Mierlău” din comuna Hidișelu de Sus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiția este susținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează adaptarea infrastructurii hidrotehnice la condițiile actuale de risc și climă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 21 aprilie.
România
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunțat că partidul pe care îl conduce va începe discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern - USR, UDMR și grupul minorităților naționale - pentru a clarifica în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea semnalează apariția unor comportamente iresponsabile care au afectat recent zona lacului din Parcul Petőfi.
2
România
Președintele Nicușor Dan se va consulta, miercuri, 22 aprilie, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare.
Cultură
389 autori din 57 de țări au participat la cea de a 10-a ediție a singurului circuit de artă fotografică din România.
BIHON Sport local
Reputatul arbitru orădean Adrian Alexandrescu a sărbătorit Paștele pe marginea bazinului, întrucât în perioada 7-13 a fost delegat de World Aquatics la Cupa Mondială, Divizia 2, desfășurată în Malta.