La Timişoara va avea loc, în premieră, un curs de iniţiere în Kyudo, arta marţială a tragerii cu arcul japonez, susţinut chiar de fondatorul mişcării în România, Traian Dascălu, 5 dan Kyudo. Este primul stagiu pe care preşedintele Asociaţiei Române de Kyudo îl organizează în afara dojo-ului din Bucureşti/Măgurele.
Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea organizează Cupa Cetăţii pentru arc tradiţional, etapa a III-a de Campionat Naţional, în perioada 6-8 iulie.
CS Redpoint Oradea şi DJST Bihor au organizat două competiţii de tir cu arcul, Cupa Redpoint şi Cupa Cetăţii, care au avut la Stadionul Universităţii, respectiv la Cetate.
Cele două competiţii au loc în acest weekend în oraşul nostru.
ORADEA - La fel ca la ediţiile precedente ale Toamnei Orădene, clubul polisportiv Gym Oradea, axat pe arte marţiale, a organizat un concurs de arc tradiţional în Cetate. Imagini concurs
Video
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.
Bihon CSM Oradea
După prestația foarte modestă de la Campionatul Mondial individual pentru seniori, disputat la Baku, judoka tricolori vor avea ocazia să se revanșeze la turneul internațional de Grand Slam de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Economic
Companiile care investesc în dezvoltarea capacităților de producție și creează noi locuri de muncă ar putea beneficia de facilități fiscale în cadrul unui program național aprobat de Camera Deputaților. Inițiativa urmărește stimularea economiei, reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni și crearea unor oportunități de angajare mai bine plătite.
România
Federația SANITAS cere noului Guvern să asigure finanțarea spitalelor și ambulanțelor, să deblocheze angajările și să restabilească drepturile salariale ale personalului medical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin, județul Bihor, găzduiește în acest weekend una dintre competițiile importante ale atletismului românesc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței desfășurate în 23 octombrie, membrii Biroului Politic Județean al organizației județene PSD Bihor au votat susținerea propunerii ca Emilian Pavel să fie viitorul prefect al județului.
Cultură
Noul single al trupei N.O.R. este disponibil pe toate platformele de streaming.
Cultură
O expoziție cu 206 imagini premiate va fi vernisată în Cetatea Oradea.