Nici nu bine a fost deschis circulaţiei primul lot din autostrada Timişoara – Lugoj că deja se închide! Din fericire problema durează doar două zile, câte o oră pe zi.
Primul lot al autostrăzii Timişoara-Lugoj a fost deschis circulaţiei, marţi dimineaţa, lucrările fiind finalizate cu şase luni înainte de termenul prevăzut în contract. Autostrada în lungime de 9,5 kilometri va face legătura între Giarmata şi Remetea Mare şi se află în continuarea autostrăzii Arad-Timişoara, unde lucrările nu sunt încă finalizate.
Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiști în timp ce transporta 2.500 de pachete de țigări de contrabandă. Inițial contrabandistul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, care au făcut un filtru pe autostrada Arad - Timișoara, dar a fost prins în cele din urmă la ieșirea de pe autostradă. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Acordul pentru autostrada Via Carpathia intră pe agenda Comisiei de Transport a Parlamentului European.
Viitorul construcţiei noilor tronsoane din autostrada A1 nealocate încă rămâne în ceaţă. Deşi licitaţiile de stabilire a viitorilor constructori au avut loc, în acest moment, oficial, nu se ştie absolut nimic despre câştigători, despre momentul în care se va putea vorbi de demararea lucrărilor sau cel puţin despre momentul terminării procesului de evaluare a ofertelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 5 noiembrie.
Economic
Românii care au avut sau au credite cu dobândă variabilă calculată în funcție de ROBOR ar putea avea la dispoziție o procedură specială pentru recuperarea sumelor plătite în plus către bănci, dacă se dovedește că au fost afectați de practici anticoncurențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Românii care sperau să călătorească în Statele Unite fără viză mai au de așteptat.
România
Noi reguli pentru motocicliști, conducătorii de mopede și bicicliști intră în vigoare vineri, 6 noiembrie 2026, după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 207/2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița în cursul zilei de 4 noiembrie, prefectului Emilian Pavel i-a fost trimis raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de socializare a Instituției Prefectului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Destinația Oradea este promovată în cadrul standului național al României alături de alți 35 de coexpozanți din țară.
Educație
Douăzeci de organizații neguvernamentale le-au prezentat tinerilor oportunități de voluntariat, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate până la cercetășie și implicarea în organizații studențești.
Cultură
Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
România
Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, miercuri, o propunere formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv, luată în cazul a opt polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, județul Satu Mare, acuzați de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.
Cultură
Din 5 până în 8 noiembrie vor fi disponibile în Sinagoga Neologă Sion aproximativ 30.000 de volume pentru cititori de toate vârstele.