Ioan Mang zice că-n Felix, în mod extraordinar, nu se caută gaze de şist. Susţine, însă, utilitatea prospecţiunilor în imediata vecinătate.
Societatea de Termoficare a anuntat vineri, 27 decembrie, ca incepand cu ora 14 a intrerupt furnnizarea caldurii si apei calde din cauza unei avarii.
Senatorul PDL Gavrilă Ghilea a ieşit joi cu un document transmis de preşedintele ANRM premierului Victor Ponta, în care descoperim că, de fapt, companiile exploatatoare urmăresc extragerea de gaze de şist şi în Bihor, inclusiv pe perimetrul Felix!
Şi ultima iniţiativă a Consiliului Local Sânmartin, cu referire doar la gazele de şist, a fost suspendată de prefectul Claudiu Pop.
Claudiu Pop a atacat în Justiţie şi hotărârea CL Sânmartin, de interzicere a gazelor de şist, adoptată în luna octombrie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O doctoriță în vârstă de 53 de ani, internată după un anevrism cerebral rupt, a devenit donator de organe, dorința ei fiind respectată de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 3 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie hotărârea privind accesarea de fonduri europene destinate pregătirii documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării unui drum județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își va relua activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu (fostul Spital „Dr. Gavril Curteanu”), din 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali ai municipiului Oradea au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii de utilități pe mai multe străzi din oraș, investițiile depășind de 23 de milioane de lei.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 79-72 în meciul 3 al seriei cu FC Argeș Basketball, contând pentru sferturile de finală din cadrul turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
FC Bihor
Meciul a început pe o ploaie torențială, care nu a încetat până la final, iar terenul a fost îmbibat din belșug cu apă, pe alocuri existând băltoace.
Cultură
Evenimentele culturale ale festivalului au întărit prin evenimentele culturale, la fiecare ediţie, spiritul de comunitate.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dr. Hadrian Borcea a fost trimis în judecată, fiind cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
10
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, bugetul Municipiului Oradea pentru anul 2026, document care stabilește principalele direcții de funcționare și dezvoltare ale orașului în perioada următoare.