ORADEA - Surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul ne-au informat că şi în 2010 la Balc va fi organizată tradiţionala vânătoare a VIP-urilor. Sursa noastră ne-a confirmat că invitaţii vor participa la acţiunea organizată în pirmul sfârşit de săptămână al anului 2010, între 8 şi 10 ianuarie.
Asociaţia de Vânătoare Waidmannsheil va gestiona fauna cinegetică de la Balc. a câştigat marţi, în urma unei licitaţii publice cu strigare, dreptul de concesiune pentru următorii zece ani asupra fondului de vânătoare de la Balc, la care omul de afacri Ion Ţiriac a renunţat.
AV Valea lui Liman Făget, AV Waidmannsheil, AVPS Artemis şi Asociaţia Clubul Romsilva Sf. Gheorghe. Aceste patru asociaţii de vânătoare îşi vor disputa fondul de vânătoare de la Balc.
Orădeanul Oszaczky-Butkay Balázs s-a evidențiat la examenul de promovare în Liga 3 susținut de arbitrii din toată țara. Arbitrul de 20 de ani a obținut media 9,52 la testarea fizică și 9,50 la testarea teoretică, iar cu 9,51 s-a clasat pe primul loc în ierarhia finală, reușind să promoveze.
Elevii ar putea avea o nouă disciplină obligatorie, în care să învețe despre prevenirea bolilor, alimentația sănătoasă și riscurile consumului de droguri, alcool și tutun.
Vești bune pentru românii care călătoresc în Balcanii de Vest. Comisia Europeană a demarat negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în șase state din regiune.
Aflat mereu în backgroundul învățământului bihorean, după ce în 2015 a fost demis de ministrul Sorin Cîmpeanu din cauza unor transferuri în clasa a IX-a, considerate nejustificate, Nicolae Avram spune că a învățat mult, atât din ce s-a întâmplat atunci, cât și din experiența acumulată. 1
Locuitorii din Tinca și din comunele învecinate au deja la dispoziție o piață agroalimentară nouă, amenajată cu 148 de locuri pentru comercianți și 74 de locuri de parcare.
Proprietarii unor locuințe cu valoare impozabilă de peste 2,5 milioane de lei au început să primească notificări de la ANAF, după ce termenul de depunere a declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare a expirat.