Rata anuală a inflaţiei ar putea coborî la finalul lui 2010 şi începutul lui 2011 chiar sub marja de variaţie a ţintei de inflaţie pe acest an, respectiv 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), a spus vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit guvernatorului BNR Mugur Isărescu cea mai înaltă distincţie a statului român, "Steaua României" în grad de Colan, pentru efortul deosebit depus în vederea elaborării şi implementării politicilor care au asigurat stabilitatea financiară a României.
Banca centrală a afişat marţi un curs de referinţă de 4,1319 lei/euro, în creştere cu mai puţin de un ban (0,16%) faţă de cel de luni, în condiţiile în care leul s-a depreciat brusc în prima parte a şedinţei, în ton cu evoluţia celorlalte monede cu regim similar din regiune.