Orădenii au participat în număr impresionant de mare la concertul susţinut de Ştefan Hruşcă.
ORADEA - Unul din cei mai îndrăgiţi cântăreţi de iarnă, Ştefan Hruşcă va ajunge pe meleaguri bihorene în data de 24 decembrie, de la ora 19:00 şi va susţine un recital de colinde. Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, preţul unui bilet fiind de 50 de lei. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor.
ORADEA - Primăria Oradea şi Casa de Cultură a Municipiului vor menţine deschisă, până pe 8 ianuarie, prima ediţie a Târgului de Iarnă, găzduit de Parcul 1 Decembrie. Acolo, orădenii pot cumpăra articole de Crăciun şi de iarnă, decoraţiuni, suveniruri, jucării, produse de îmbrăcăminte şi alte cadouri pentru cei dragi. Totodată, organizatorii au pregătit şi un mini parc de distracţii, vin fiert, ceaiuri şi cozonaci. Târgul este deschis zilnic, între orele 10:00-20:00
Astăzi la prânz la Casa de Cultură a Municipiului Oradea se deschide Primul Târg de cărţi cu ocazia sărbătorilor. Publicul larg este aşteptat de la ora 12 să participe la eveniment, unde poate să aleagă din sortimentul în limba română, maghiară, engleză şi germană a zece librării şi edituri la preţuri promoţionale.
ORADEA - Rock Filarmonica Oradea va prezenta sâmbătă, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea, cel de-al doilea CD, „I am that I am”, la integrala muzicală shakespeariană a Sonetelor şi a unei cărţi semnate de profesorii universitari Manfred Pfister şi Jurgen Gustch, de la Freie Universitat Berlin. „William Shakespeare s Sonnets, for the first time globally reprinted a quatercentenary anthology 1609-2009” a apărut la Edition Signathur, Dozwil TG Switzerland.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă” a fost transmis marți, după izbucnirea unui incendiu major la groapa de gunoi din Oradea, în zona Episcopia.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului este ''mincinoasă, cinică și artificială''.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou incendiu a izbucnit la groapa de gunoi din Oradea, pompierii intervenind de urgență la fața locului
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputatul Szabó Ödön a depus, la sfârșitul lunii aprilie, în Senat, un proiect prin care propune ca elevii să primească bani în plus doar dacă merg la cursuri. În caz contrar, alocația va fi redusă drastic.
Economic
Casa Județeană de Pensii Bihor anunță începerea distribuirii biletelor de tratament balnear pentru Seria 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii sunt așteptați, pe 1 iunie, la una dintre cele mai simpatice acțiuni caritabile, unde fiecare donație contează și poate fi răsplătită cu premii valoroase, inclusiv un iPhone 17 Pro.
Economic
Autoritățile au adoptat un nou pachet de măsuri care combină sprijinul social cu accelerarea investițiilor, alocând peste 12 miliarde de lei pentru continuarea programului „Noua Casă” și deblocarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Educație
La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, gesturile simple spun mai mult decât orice reformă sau teorie despre educație. „La noi, să mergi pe coridor și să vină un copil să te îmbrățișeze fără un motiv anume este ceva normal”, spune directoarea Teodora Pantazi, descriind o lume în care, dincolo de dificultăți, relația umană rămâne esențială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de luni, 4 mai.
România
Numerătoarea inversă până la moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, un test crucial pentru supraviețuirea politică a premierului Ilie Bolojan.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 5 mai.