„Vreau să văd această decizie şi să mă asigur de legalitatea ei”. A fost prima reacţie a Elvirei Râmbu la aflarea veştii privind retrogradarea sa din poziţia de director artistic în cea de şef serviciu artistic. Elvira Râmbu se referă la faptul că CJ Bihor nu ar putea opera legal modificări în organigrama Teatrului, decât la solicitarea Consiliului de Administraţie a instituţiei de cultură.
Căutatul de mâncarea prin natură a devenit un obicei demodat pentru o pasăre. Aceasta se serveşte direct din market, intră nestingherită şi îşi ia o pungă de snacks-uri. Se pare că nu ar fi fost la prima încercare, ar mai fi furat câteva pungi înainte. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Veniturile proprii ale Primăriei Oradea s-au situat aproape de nivelul prevăzut. Nu însă şi venitul total.
Veniturile proprii ale Primăriei Oradea s-au situat aproape de nivelul prevăzut. Nu însă şi venitul total.
Burj Dubai este cea mai înaltă clădire din lume şi ete localizată în Dubai, în traducerea Turnul Dubai, şi depăşeşte ca altitudine cu aproape 200 de metri competiţia. Clădirea are 818 metri înălţime şi 169 de etaje. Construcţia Burj Dubai a durat nu mai puţin de 5 ani, iar investiţia totală s-a ridicat la 2 miliarde de dolari.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru Cetatea Piatra Șoimului din Aleșd se pregătește a doua etapă de reabilitare. Primăria Aleșd lucrează la documentația pentru un proiect prin care vrea să continue intervențiile realizate în prima etapă asupra fortificației și să creeze căi de acces pentru vizitatori.
BIHON Sport local
Sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat toate cele 6 meciuri. Onoare oaspeților a fost salvată duminică de ACS Vadu Crișului, în ultimul meci al etapa a IV-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Educație
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic.
Cultură
Cea de a doua zi de festival a propus filme în avanpremieră, întâlniri cu publicul, proiecţie în aer liber şi o experiență imersivă audiovizuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a tânărului de 26 de ani, acuzat de tentativă de omor după ce a încercat să o lovească cu mașina pe o femeie cu care nu s-a înțeles asupra tarifului cerut de aceasta pentru servicii sexuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Chișlaz a fost finalizat proiectul pentru instalarea a două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, investiție realizată cu fonduri obținute prin PNRR.
Economic
Salariații care își cresc singuri copiii ar putea avea dreptul la un concediu de odihnă mai lung decât în prezent. O propunere de modificare a Codului muncii, care introduce părinții din familiile monoparentale printre beneficiarii concediului suplimentar, a fost adoptată de Senat și merge mai departe în Parlament.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Drăgănești au fost finalizate trei proiecte privind reabilitarea căminelor culturale din satele Drăgănești, Belejeni și Păntășești, investiții finanțate prin PNRR.