Electrocentrale Oradea SA intră şi în acest sezon hibernal cu sute de datornici. Că vorbim despre asociaţii de proprietari, agenţi economici sau clienţi casnici. Însumate, datoriile acestora ajung la 100,2 milioane de lei noi. Adică circa 25 milioane de euro.
Cu excepţia Electerocentrale SA, toate celelalte foste regii ale oraşului încheie anul 2011 pe plus.
SC Electrocentrale Oradea anunta ca incepand de luni, 16 aprilie, s-a intrerupt furnizarea agentului termic pentru incalzire.
Conform ANAF, SC European Food are datorii la Stat de peste 190 de milioane de lei, fiind în topul marilor contribuabili cu datorii publice.
Traian Copil nu crede că trecerea centralei CET pe gaz e o soluţie rentabilă. El rămâne partizanul cărbunelui.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezent la conferința de presă organizată cu prilejul finalizării pasajului rutier suprateran din zona magazinului Metro, primarul Florin Birta a anunțat că în cursul acestui an, până la începutul sezonului rece, CNAIR urmează să reasfalteze porțiunea din șoseaua de centură de la sensul giratoriu de la Calea Aradului și până la magazinul Selgros.
Economic
Ministerul Dezvoltării prelungește, prin ordine de ministru, termenul limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de la 31 iulie la 30 august 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de marți, 7 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grofu Rostaș, un bărbat de 48 de ani, din Oradea, care a fost condamnat de o instanță din Suedia la un an de închisoare pentru furturi comise în țara scandinavă, va fi mutat la un penitenciar din România pentru a-și executa restul pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 7 iulie.
Economic
Bihorul se numără printre județele în care inspectorii de muncă au descoperit cele mai multe cazuri de muncă nedeclarată în cadrul unei ample campanii naționale de control desfășurate în domeniul platformelor digitale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul dimineții zilei de 8 iulie, viceprimarul Teofil Filimon și directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș, împreună cu reprezentanții Companiei de Apă Oradea și firmei Global Industrial s-au întâlnit pe șantierul pasajului subteran de la maganzinul Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari bihoreni au fost mobilizați în cursul serii de marți, 7 iulie pentru stingerea a două incendii la remorcile unui tractor și la un autoturism.
Economic
Intrarea în vigoare a unui nou ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală extinde atribuțiile Direcției Generale Antifraudă Fiscală, care va putea participa și la verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice.
România
Parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, au inițiat un proiect de lege prin care cetățenii străini căsătoriți cu români ar putea solicita cetățenia română chiar dacă nu locuiesc pe teritoriul României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru orădenii care vor să se răcorească în plin sezon de vară, diferențele de preț dintre ștrandurile din Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai și Ungaria pot conta mult. Alegerea depinde nu doar de tariful de intrare, ci și de distanță, parcare, facilități, mâncare, program, aglomerație și timpul petrecut pe drum.