In week-endul care a trecut, au sosit la Oradea 13 chioscuri noi pentru difuzarea presei. Acestea au fost deja amplasate in diferite locatii din oras, iar cele vechi care inca functioneaza urmeaza sa fie dezafectate.
OTL SA anunţă publicul călător că începând din 22 decembrie 2017 până în 2 ianuarie 2018 inclusiv, mijloacele de transport in comun vor circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă.
Primăria va scoate la licitaţie publică cu strigare cele 12 locaţii de chioşcuri pe care le-a eliberat cu forţa.
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au aplicat nu mai puţin de 21 de amenzi în ultimele zile, în cazul unei firme de difuzare a presei care are chioşcuri în mai multe zone din oraş. Oficialii instituţiei susţin că acestea au fost amplasate ilegal şi că vor fi ridicate de pe domeniul public dacă deţinătorii nu intră în legalitate. Agenţii locali au aplicat câte o amendă de 200 de lei pentru fiecare chioşc.
Regia Autonomă Oradea Transport local aduce la cunoştinţa publicului călător programul de funcţionare a punctelor de vânzare bilete şi abonamente în perioada 1-2 Mai 2010
powered by Surfing Waves
Două echipe bihorene au fost angrenate în cele trei meciuri care au deschis etapa a 17-a din Liga 3, Seria 8, ultima din acest an.
Între 15 și 19 decembrie 2025, facultățile Universității din Oradea organizează o serie de evenimente dedicate acestei aniversări.
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, pentru buna desfășurare a evenimentului „Orașul Faptelor Bune” și a concertelor din Târgul de Crăciun, pot fi aplicate restricții temporare de circulație, doar punctual și numai dacă situația o impune, în anumite zone centrale ale municipiului.
Povestea scrisă de Maurice Maeterlinck a fost adaptată și regizată de Ciprian Huțanu.
18 procurori bihoreni și o judecătoare de la Tribunalul Bihor – Crina Muntean, din cadrul Secției Penale a instanței – și-au pus semnătura pe mesajul prin care și-au exprimat solidaritatea cu colegii magistrați care „au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție”.
Două echipe care în sezonul trecut s-au luptat pentru menținerea în Liga 2 se vor confrunta duminică, 14 decembrie, de la ora 11:00, în lupta pentru play-off.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a finalizat bilanțul controalelor desfășurate în luna noiembrie 2025, evidențiind atât probleme persistente legate de munca nedeclarată, cât și nereguli în domeniul securității și sănătății în muncă.
Parteneri de discuţie au fost redactorii Revistei de cultură Familia, Mircea Pricăjan şi Miron Beteg.