Consiliul Local Timişoara a adoptat, luna trecută, o hotărâre prin care se schimba modul de acordare a gratuităţilor pe mijloacele de transport în comun din Timişoara, precum şi beneficiarii acestora. Vedeţi în continuare ce schimbări va aduce această decizie, începând din 2013.
Prima zi de iarnă adevărată a afectat deja circulaţia auto. În ceea ce priveşte drumurile naţionale şi autostrada A1, în porţiunea din zona judeţului Timiş nu sunt probleme de circulaţie, dar, normal, se circulă cu prudenţă, în condiţii de iarnă.
Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat sute de amenzi, în ultima jumătate de an, în cazul conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care au ignorat prevederile legale cu privire la oprire, staţionare şi parcare sau circulația pe sectoarele de drum unde accesul acestora este restricționat sau interzis.
Lucrările de reamenajare de la intersecţia străzilor Victor Hugo cu Cercului au fost finalizate, iar începând de luni, 17 septembrie, se va redeschide circulaţia tramvaielor pe întreg tronsonul liniei 7, anunţă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara.
Taximetriştii din Timişoara vor putea circula, în perioada următoare, şi pe străzile unde traficul este restricţionat cu excepţia tramvaielor şi a riveranilor. Măsura a fost luată de Comisia de Circulaţie a Primăriei Timişoara în această săptămână şi va intra în vigoare, iniţial, pe două străzi şi într-o piaţă din municipiu.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Întrucât Cosmin Bodea, antrenorul principal, nu își va putea exercita atribuțiile în perioada următoare din cauza problemelor medicale apărute sâmbătă seara, conducerea clubului Lotus Băile Felix a decis să apeleze la un tehnician care să asigure interimatul.
BIHON Sport local
Orădeanul Ötvös Andrei a redevenit, miercuri, la Sarajevo, campion mondial de judo veterani după cinci victorii obținute în limitele categoriei M9 - 73 kg.
BIHON Sport local
Începută marți cu două jocuri, etapa a V-a a continuat miercuri cu celelalte patru meciuri. După remiza consemnată în derby-ul bihorean Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei (2-2), miercuri ambele echipe din județ au suferit înfrângeri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pompier militar bihorean a intervenit pentru a doua zi consecutiv în sprijinul unor oameni aflați în situații critice. După ce, marți, în timpul liber, a salvat o femeie aflată în stop cardio-respirator, astăzi a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Belfir, unde un șofer a rămas încarcerat în autoturism.
Economic
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
Economic
Economia nu se mișcă doar în funcție de cifrele din statistici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru bărbați din localitatea Lugașu de Sus, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național.
Cultură
Evenimentul „Feminitate în Stil Retro - Dive și Automobile” este organizat de Asociația Retromobil Club România, în parteneriat cu Asociația Culturală ArtX Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza zilei de marți, 22 septembrie, viața unei femei în vârstă de 81 de ani, din Tinca, a fost salvată de un pompier bihorean aflat în timpul liber.