Județul Timiș a fost împărțit în 14 colegii: 10 de deputați și patru de senatori. Dintre acestea, patru colegii de deputați și două de senatori se află în Timișoara. Vezi harta colegiilor electorale în Timiș la alegerile din 9 decembrie.
În Bihor, 400 dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a nu s-au înscris la niciuna din etapele repartizării.
Inspectorii şcolari bihoreni şi directorii de şcoli care au făcut politică, direct sau indirect, trebuie să plece. Decizia a fost luată de inspectorul şcolar general, PD-L-istul Dorel Luca. Acesta şi-a dat afară cinci din colegii, care au ocupat postul de inspector prin concurs.
ORADEA - Circa 400.000 de bihoreni sunt aşteptaţi duminică să-şi voteze reprezentanţii în Parlamentul României. Pentru prima dată, sistemul electoral pe liste de partid a fost înlăturat cu cel uninominal. Astfel, în locul buletinelor de vot cu chenare ce conţineau o listă lungă, propusă de un partid sau altul, vom avea de-a face acum cu un buletin de vot ce va propune câte un singur candidat pentru fiecare partid.
Simulare sistem electoral 2008
Simulare sistem electoral 2008
Jurnal bihorean continuă seria forumurilor publice din judeţ, prin care bihorenii au ocazia să stea faţă-n faţă cu candidaţii pentru Parlament şi, mai important, să le pună orice întrebări poftesc!
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Noul sezon în Liga 2 va debuta la 1 august cu 22 de echipe la start, opt dintre ele având antrenori noi față de cei cu care au încheiat sezonul trecut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut publice primele informații oficiale despre crima petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 iulie) în colonia de rromi din Vășad, comuna Curtuișeni.
BIHON Sport local
Colaborarea dintre ACS Transilvania Sport Academy și Pavel Popovits nu va mai continua și în Liga 3, antrenorul care a promovat echipa optând pentru dezvoltarea unui proiect personal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea, care deține în proprietate publică Bazinul acoperit Crișul, a decis schimbarea numelui acestuia.
Cultură
Fotografia Belly Dance imortalizează un moment al meciului de clasă grea dintre Alexandru Lungu şi Cristian Anheliuc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de frontieră au identificat autoturismul în valoare de 62.000 de euro în cursul zilei de duminică, 26 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Ciumărna, din județul Sălaj, a fost reținut de polițiștii din Salonta în baza unui mandat de executare a 2 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni rutiere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc marți, 28 iulie.
Cultură
Expoziția de grafică contemporană explorează condiția creatorului de artă în perioada comunistă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc luni, 27 iulie, pe D.N. 76B (Centura localității Sânmartin).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După impresionanta participare de anul trecut, când peste 20.000 de pelerini și iubitori ai cântării religioase românești au fost prezenți la Mănăstirea Izbuc, Recitalul de pricesne „Roagă-te și crede” revine într-o nouă ediție, având-o ca invitată pe îndrăgita interpretă Georgiana Lobonț.