Având în vedere apropierea datei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea a fost gazda proiectului „Ziua Armatei Române în școli”, proiect demarat de militarii Centrului de Comunicații 54 R.M.N.C. în colaborare cu Biroul de Informare Recrutare al Centrului Militar Județean Bihor.
Proiectul „Skills for Jobs” al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj (AJOFMCJ) a ajuns și în Bihor.
Liceenii au adunat fonduri pentru persoanele cu dizabilităţi din municipiul nostru.
Administraţia Imobiliară Oradea a propus Consiliului Local, săptămâna aceasta, planul de amplasament și delimitare a imobilului reprezentând Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Profesori din mai multe ţări fac schimb de idei şi bune practici în domeniul didacticii lecturii.
powered by Surfing Waves
Cultură
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.
Cultură
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.
FC Bihor
Preconizatul meci de pregătire cu Debrecen VSC, echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară, nu se va mai disputa.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.
Economic
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.
Educație
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.
Mapamond
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.
România
Jurnalistul Ovidiu Vanghele, reprezentant al Centrului de Investigații Media, a revenit miercuri dimineață cu explicații după incidentul de la conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan.