Niciunul dintre cei doi candidaţi prezenţi la concursul organizat de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea principalului post de conducere al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor nu au reuşit să-l promoveze.
Ministerul Educaţiei organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de inspector şcolar general al judeţului Bihor. Dosarele pentru participarea la concurs pot fi depuse în perioada 29 iunie  - 12 iulie, la sediul Inspectoratului Şcolar General Bihor.
Universităţii din Oradea a găzduit prima ediție a concursului „International General Choi Memorial Cup”, organizat pentru a marca 60 de ani de la înființarea acestei arte marțiale de către General Choi Hong Hi.
Pompierii militari bihoreni au devenit campionii  etapei zonale a  “Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, organizată între 11-12 iunie, la Cluj-Napoca.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fugar de două ori. Un tânăr care s-a ascuns de polițiști într-o baltă, pentru că nu avea permis, fuge acum de închisoare
A luat-o la goană și s-a ascuns într-o groapă cu apă când polițiștii l-au oprit în trafic, conducând fără permis. Acum, după ce a fost condamnat pentru fapta sa, se sustrage executării pedepsei și a ajuns pe lista urmăriților național.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tenismena orădeană Giulia Popa a avansat pe tabloul principal al turneului W50 de la Burgas
Giulia Popa a luat parte la turneul internațional ITF  W50 de la Burgas (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 40.000 de dolari.

Economic

Tichetele de creșă, mai valoroase din octombrie. Ce sumă primesc părinții
Părinții care beneficiază de tichete de creșă primesc, începând cu luna octombrie, un sprijin financiar mai mare. Valoarea lunară a acestora a fost majorată de la 740 la 770 de lei, potrivit noilor reglementări aplicabile în semestrul al doilea din 2026.

BIHON CAO

Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ziua doi la FestiFall 2026 aduce pe cer un spectacol cu drone și multe alte surprize
Prima zi de FestiFall 2026 a dat tonul unui weekend plin de muzică și spectacole. Programul complet pentru ziua îl găsiți mai jos în material.

Economic

Munca în străinătate complică accesul la indemnizația pentru creșterea copilului
Părinții care au lucrat atât în România, cât și într-un alt stat al Uniunii Europene, se pot lovi de o situație paradoxală atunci când solicită indemnizația pentru creșterea copilului: deși au suficiente luni de activitate pentru a îndeplini condiția legală, perioadele lucrate în străinătate nu sunt întotdeauna luate în calcul.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Centrul orașului Aleșd va fi modernizat cu fonduri europene. Cum va arăta zona după finalizarea lucrărilor
Orașul Aleșd va avea un centru reconfigurat, cu mai mult spațiu pentru pietoni, zone verzi și locuri de odihnă, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru amenajarea Pieței Unirii și a străzilor din jur.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vechile „țarcuri” pentru gunoaie din Oradea sunt scoase la licitație. Primăria vinde 120 de incinte metalice
Incintele metalice în care orădenii și-au dus ani la rând deșeurile pentru colectare selectivă vor ajunge la vânzare. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din luna septembrie, scoaterea din funcțiune a 120 de astfel de incinte și vânzarea lor prin licitație publică.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lăsat fără permis, după o depășire ilegală în fața mașinii de Poliție. Instanța a anulat pedeapsa
Un conducător auto s-a adresat Judecătoriei Oradea și a cerut anularea unui proces-verbal prin care a fost amendat cu peste 1.600 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o presupusă depășire neregulamentară, pe care ar fi efectuat-o chiar în fața unei autospeciale de Poliție, forțându-l pe agentul aflat la volan să frâneze pentru a evita impactul.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spitalul Pelican Medicover sărbătorește 18 ani de excelență și grijă pentru sănătatea pacienților
18 ani. Un prag care vorbește despre maturitate, despre experiența acumulată și despre responsabilitatea de a merge mai departe.

Cultură

Concertele primei seri de FestiFall au încins Piața Unirii: Serenity, Alexandra Căpitănescu, Minelli și Bosquito
Mii de orădeni au cântat și au dansat vineri seara, între cover-uri şi hituri internaționale.

BIHON Sport local

Decisivi din fază fixă. Beiușenii au câștigat duelul bihorean cu Lotus Băile Felix
Două echipe bihorene aflate în scădere de turație, după un început bun de campionat, s-au aflat față în față la Sânmartin. Nici Lotus (3 egaluri și o înfrângere), nici CS Bihorul (un egal și 3 eșecuri) nu mai câștigaseră de 4 etape, iar la final doar beiușenii s-au bucurat pentru că golul reușit de fundașul central Alexandru Rus s-a dovedit decisiv.