Consiliul Judeţean va realiza o strategie pentru dezvoltarea integrată a turismului în judeţul Bihor.
Printr-o rectificare de buget, Consiliul Judeţean şi-a votat marți mărirea salariilor cu 12%.
Consiliul Judeţean nu şi-a angajat o casă de avocatură în procesul cu Kiss, Rus şi Miklossy. Şefa Serviciului Juridic va reprezenta instituţia.
Consiliul Judeţean a organizat vineri o conferinţă de presă subiectul fiind FC Bihor. Mai precis, care sunt prevederile juridice care împiedică insituţia condusă de Cornel Popa să vireze cei 500.000 de lei aprobaţi în primăvară către CS FC Bihor.
Deşi în luna mai anunţase că îşi va relua cursele aeriene spre Oradea din luna septembrie, Tarom îşi prelungeşte inactivitatea pe aerogara orădeană, până în luna noiembrie.
powered by Surfing Waves
Economic
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.
BIHON Sport local
Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.
Economic
O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Avem vaccin antigripal”, anunța miercuri, 14 octombrie, reclama care se tot repeta pe monitorul din fața ghișeului unei farmacii de pe strada Republicii din Oradea.
BIHON Sport local
Forul fotbalistic european a trimis o brigadă din care fac parte cinci arbitri din România la meciul RB Salzburg - AC Milan din Europa League, programat joi, 15 octombrie, de la ora 19:45, în direct la Digi Sport 3.