Un angajat al unei firme bihorene este nemulţumit că firma nu i-a respectat dreptul la informare.
Acestea ar putea fi reînnoite după 31 august, în funcţie de opţiuni.
ORADEA - Elevii şi studenţii care doresc să câştige un ban în perioada vacanţei de vară pot acum să o facă legal. Agenţii economici care angajează elevi şi studenţi, cu contract de munca, pe perioada vacanţei pot beneficia, în anumite condiţii, de stimulente lunare egale cu jumătate din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Muncii.
powered by Surfing Waves
România
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
BIHON Sport local
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acest articol, scris de Patricia Llopis, senior urban specialist la Banca Europeană de Investiții, evidențiază eforturile și realizările orașului nostru în colaborare cu BEI, demonstrând că orașele mai mici pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea urbană durabilă.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania a fost lansată la Oradea și va cuprinde sesiuni de informare și conștientizare a populației cu privire la problema obezității, dar și activități dedicate specialiștilor din sănătate, implicați în managementul persoanelor cu obezitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna iunie, consumatorii au returnat 350 de milioane de ambalaje SGR, cu 41% mai mult comparativ cu luna mai. Rata de colectare a fost de 50% în luna iunie.
3