Mai mult ca sigur că lăcomoşii helveţi se aşteaptă ca şi în Rai să aibă rezervate, în exclusivitate, locuri la categoria ultra-lux. Căci perversa politică de „splendidă izolare” i-a permis Elveţiei, chiar în răstimpul războaielor mondiale, să sugă bani gârlă de la toţi combatanţii.
În ce priveşte anul viitor, deputatul Lakatos Peter a comentat ieri cu ironie: „În calendarul lui Boc, 2010 e anul dentistului, fiindcă jumătate de an a zis să strângem din dinţi. Doar dentiştii o vor duce bine, că noi tot n-avem ce mânca”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a dispus trimiterea în judecată a fostului administrator şi asociat al SC Vasco SRL din Vaşcău.
După primele contestaţii, municipalitatea a făcut un caiet de sarcini „beton” pentru licitaţie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
1
România
Mașina de protocol condusă de președintele Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu, cu un preț de pornire de doar 1.000 de euro, potrivit informațiilor publicate de news.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea reamintește cetățenilor că impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi achitate în mai multe tranșe, fără pierderea bonificației acordate pentru plata integrală.
Bihon CSM Oradea
După o pauză de circa două luni, cauzată de participarea reprezentativei României la Campionatul European, Superliga Națională de polo se va relua în weekend, cu meciurile din etapa a 8-a, prima a returului.
BIHON Sport local
Ziua de joi, 5 februarie, a adus față în față cele mai bune echipe din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin. CSU Oradea a reușit să câștige duelul cu CSU Medicina CNUE Tg. Mureș cu scorul de 3-1 (25-15, 18-25, 25-20, 26-24).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, începând cu data de 9 februarie, accesul în clădirea instituției va fi restricționat temporar, ca urmare a lucrărilor care se desfășoară în interior.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea energiei termice a fost întreruptă în cursul zilei de vineri, 6 februarie.