Din pacate, FC Bihor nu a reusit victoria sambata, in fata propriilor suporteri veniti in numar mare la meci, inaintea minivacantei de 3 saptamani datorata celor doua echipe retrase din campionat.
FC Bihor s-a impus duminica pe teren propriu in fata celor de la CSM Ramnicu-Valcea cu 2-0, intr-un meci contand pentru etapa a 12-a din liga II seria a II-a. Birtalan a inscris ambele goluri ale gazdelor, care au castigat meritat un meci pe care l-au dominat in intregime.
Duminica, de la ora 11, pe Stadionul Iuliu Bodola, FC Bihor întâlneşte CSM Rm. Vâlcea.
FC Bihor se obişnuieşte să evolueze duminica pe teren propriu. Aşa se va întâmpla şi în etapa a XII-a când pe Stadionul Iuliu Bodola va poposi echipa CSM Râmnicu Vâlcea.
Luceafarul Felix a reusit sa invinga sambata pe teren propriu echipa CSM Ramnicu Valcea cu scorul de 2-1.
powered by Surfing Waves
Conferința de închidere a proiectului E2U-AI, organizată la Universitatea din Oradea, a pus în prim-plan cooperarea academică transfrontalieră, proiectul fiind implementat de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Debrecen.
O ședință tensionată a avut loc, în data de 16 februarie, la Consiliul Local al comunei Bulz, la care au participat, pe lângă consilierii locali, primarul comunei, prefectul județului, Marcel Dragoș, precum și aproximativ 70 de locuitori ai comunei.
Judecătoria Aleșd a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva unui bărbat de 59 de ani, din Gheghie, trimis în judecată pentru că a încălcat de patru ori ordinul de protecție față de fosta soție și a amenințat-o pe aceasta în două rânduri.
Un județ cu șomaj mic nu înseamnă o piață a muncii fără probleme. Datele din raportul AJOFM Bihor arată că, dincolo de procentul redus, mii de oameni rămân greu de reintegrat și dependenți de sprijin social.
U BT Cluj-Napoca și CSM CSU Raiffeisen se întâlnesc miercuri, 18 februarie, cu începere de la ora 19:00, la Oradea Arena, în finala Cupei României la baschet masculin.
Vernisajul expozițiilor cu cele mai valoroase lucrări va avea loc în 8 martie, în Centru Expozițional EFA.
În perioada 14-15 februarie 2026 s-a desfășurat la Râmnicu Vâlcea ediția 2026 a Campionatul Național de Karate Shotokan. În competiție s-au aflat peste 800 de karateka de la 65 de cluburi, care s-au întrecut la mai multe probe de concurs.
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean Bihor, a fost lansată procedura de achiziție pentru derularea proiectului „Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile publice la nivelul județului Bihor în anul 2026”, altfel spus recensământul traficului.
Casa Darvas-La Roche a fost unul dintre obiectivele preferate de turiştii sosiţi în Oradea.
Noi restricții temporare de trafic vor fi instituite în Oradea în următoarele zile, ca urmare a unor lucrări și intervenții aprobate de Comisia municipală de circulație.
1
Un bărbat de 25 de ani, din Mangalia, județul Constanța, s-a predat la Poliția Oradea, după ce, aflat în reședința Bihorului, a aflat că pe numele său a fost emis un mandat de executare a unei pedepse de 2 ani și 6 luni de închisoare.