Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă iniţiată de deputatul Adrian Merka.
Deputatul Merka speră să-şi convingă colegii deputaţi că elevii au de câştigat prin creşterea orelor de educaţie fizică în şcoli.
Studenţi sportivi din Scandinavia, Anglia, Olanda şi Lituania se antrenează la Oradea pentru o societate durabilă.
Începând de luni şi până pe 8 mai, Universitatea din Oradea va găzdui 39 de studenţi din şapte universităţi din Suedia, Danemarca, Anglia, Finlanda, Olanda şi Lituania, alături de alţi patru studenţi de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, specializările Educaţie fizică şi sportivă şi Kinetoterapie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 4 noiembrie.
Bihon CSM Oradea
După eșecul cu Lokomotiv Plovdiv, formația orădeană a suferit o nouă înfrângere în deplasare, de data aceasta pe terenul echipei Mykonos Betsson BC, în etapa a 5-a Grupei H din cadrul FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
AnimaWings a anunțat prelungirea suspendării tuturor zborurilor regulate până la 31 decembrie 2026, pe fondul procedurii de insolvență și al procesului de reorganizare judiciară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atac ca în filme în localitatea bihoreană Avram Iancu, unde un șofer de microbuz a fost atacat de 4 indivizi, care l-au lovit violent și au furat două colete aflate în remorca vehiculului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 20 de ani, din Ceica, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a „vizitat” mai multe mașini parcate pe străzi din Oradea și a furat tot ce a găsit de valoare.
Cultură
Cinema Atelier și Lotus Therm propun o experiență inspirată de universul filmului „Youth / Tinerețe“. Proiecţia va fi precedată de un concert live susținut de muzicieni ai Filarmonicii de Stat Oradea.
Cultură
După 14 ani, Teatrul Szigligeti Oradea găzduiește din nou Festivalul Interetnic de Teatru – IFESZT, ajuns la cea de-a XII-a ediție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat că a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi agenți de Poliție și doi funcționari din cadrul Serviciului de Înmatriculări Bihor – Atelierul de Confecţionat Plăci cu Numere de Înmatriculare, acuzați de luare de mită.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O investigație a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dezvăluit un mecanism financiar complex, în care ar fi fost implicate aproape 30 de firme din domeniul construcțiilor, care a provocat bugetului de stat un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei, prin neplata TVA și a impozitului pe profit.
Bihon CSM Oradea
Cele două echipe orădene de polo vor avea un program încărcat în acest weekend, urmând să dispute câte două partide, toate fiind găzduite de Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Economic
Schimbarea proprietarului unei mașini sau a numărului de înmatriculare nu anulează automat rovinieta.