Din cei patru elevi cu medii de 10 atât la Evaluare cât şi în gimnaziu, trei au ales „Gojdu” iar unul a rămas la Aleşd.
Avocatul Kolozsi Arpad apreciază că va obţine pe cale judiciară înregistrările de la Bac-ul susţinut la Ştei.
Cum copiii lor pretind că nu au copiat unii de la alţii, un grup de părinţi cere IŞJ-ului să le arată filmele de la Bac.
Măcar de dragul copiilor care învaţă temeinic e de felicitat ministrul Cîmpeanu fiindcă a introdus inopinat şi hotărât măsura de a se corecta în alt judeţ lucrările la Bac.
Mai clar şi mai accentuat decât în anii precedenţi, elevii de liceu şi, de acum şi cei de gimnaziu din Oradea şi judeţ, spun, negru pe alb, că au nevoie de iubire, comunicare şi non-violenţă.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
În weekend-ul trecut a avut loc la Cernica (Ilfov), Cupa Federației Outdoor, concurs desfășurat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), la care au participat 24 de cluburi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, bani destinați susținerii unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat decizia de a refuza recepția pentru două investiții rutiere pe raza județului, respectiv modernizarea DJ 795 Salonta – Tinca, lucrările fiind începute în 2022, și drumul de legătură dintre centura Biharia și localitatea Paleu, proiect finalizat anul trecut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, un proiect de investiție care vizează creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea, prin realizarea unui parc fotovoltaic și a unor capacități de stocare a energiei electrice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lorin Ionel Ungur, în vârstă de 46 de ani, fiul fostului prefect de Bihor Ionel Ungur, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la un an, 8 luni și 20 de zile de închisoare, cu executare, pentru trafic și deținere de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
OTL informează publicul călător că, având ȋn vedere că este nevoie să fie continuate lucrările de mentenantă la calea de rulare, se prelungeşte perioada ȋn care circulația tramvaielor pe Linia 2 va fi suspendată pe tronsonul cuprins ȋntre staţiile Ioşia şi Aviatorilor, până luni, 11 mai.
2
FC Bihor
FC Bihor Oradea are joi, 30 mai, meci în deplasare pe terenul singurei echipe neînvinse în acest play-off. FC Voluntari a renăscut în partea a doua a campionatului și a înregistrat 5 victorii și o remiză, având și cel mai bun atac (13 goluri marcate) și cea mai bună apărare (3 goluri încasate) dintre cele șase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat redeschiderea circulației pe traseul Drumului Apusenilor începând din 1 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Unul dintre cele mai mari evenimente din regiune, Robotics Championship, va avea loc la Sala Polivalentă „Antonio Alexe” din Oradea, în perioada 8–9 mai.