Peste 200 de persoane vor cânta şi vor face demonstraţii de mânuire a armei în weekend-ul de ziua Oradiei.
Defilare cu fanfară şi costume de epocă, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Timişoara. Timişorenii au avut ocazia să admire conţi, contese şi marchizi, s-au oprit să aplaude şi să fotografieze personajele din alte vremuri, iar mulţi le-au urmat până pe strada Mărăşeşti, unde a răsunat „Muzica apelor” şi au avut loc demonstraţii şi lecţii de dans în stil baroc.
Duminică începe Săptămâna Mobilităţii Europene. Timişorenii vor ieşi la alergat prin zona centrală a oraşului, strada Mărăşeşti va fi deschisă oficial ca spaţiu pietonal, iar lângă Sinagoga din Cetate va cânta Fanfara Timişoara Big Band, vor fi organizate un târg de antichităţi şi demonstraţii de mers pe picioroange.
Localitatea bihoreană Tulca a îmbrăcat haine de sărbătoare. Comunitatea creştină a sărbătorit, sâmbătă şi duminică, Centenarul Fanfarei „Providenţa”.
powered by Surfing Waves
Economic
Datele publicate de Direcția Județeană de Statistică Bihor privind evoluția turismului în luna aprilie 2026 indică o dinamică mixtă a sectorului, cu o revenire lunară a fluxurilor turistice, dar cu un recul față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cultură
Târgul de viniluri cu intrare liberă se va desfăşura în parcul Muzeului Ţării Crişurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a intensificat în 2026 verificările în teren privind respectarea legislației de gospodărire a apelor, într-un context în care presiunea asupra resurselor hidrice și activitățile economice din zonele riverane continuă să genereze riscuri de mediu.
Economic
ANRE a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, valabil începând cu 1 iulie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Jandarm bihorean, vicecampion la Tahiti Oceania Open 2026. Darius Mudura a cucerit medalia de argint
Jandarmul bihorean Darius Mudura a obținut o nouă performanță remarcabilă pe plan internațional, reușind să urce pe podium la competiția de judo Tahiti Oceania Open 2026, desfășurată în perioada 13-14 iunie, în orașul Papeete, din Polinezia Franceză.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au trimis în judecată cinci persoane acuzate că în cursul acestui an au vândut în Salonta droguri de mare risc.
România
Adrian Veștea ar putea figura atât pe lista candidaților la șefia PNL, cât și pe cea a membrilor vizați pentru excludere din partid.
2
Economic
Miercuri, 17 iunie 2026, Oradea a devenit scena unuia dintre cele mai animate evenimente comerciale ale anului: inaugurarea primului magazin „La Cocoș“ din oraș.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Waves Festival revine la Băile 1 Mai în perioada 3–5 iulie 2026 cu cea de-a cincea ediție și promite cea mai amplă desfășurare din istoria evenimentulu.