Prima dintre cele patru fântâni arteziene din Piaţa Unirii este montată în mare parte. Trecătorii au posibilitatea să constate calitatea lucrării şi a materialului care se montează.
Luni au sosit la Oradea piesele din prima dintre cele patru fântâni arteziene care vor fi amplasate în Piața Unirii.
O machetă din polistiren, în mărime naturală, a unei fântâni arteziene a fost expusă în Piaţa Unirii.
Directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra, a anunţat miercuri că sunt încă probleme rămase nerezolvate la fântâna arteziană situată pe Dealul Păcii, la intersecţia Bdului Dacia cu strada Eroului Necunoscut.
Clubul Rotary şi-a manifestat intenţia de a sponsoriza amplasarea unei fântâni arteziene şi semănarea de gazon în mijlocul sensului giratoriu din Centrul Civic, pentru a marca 10 ani de activitate în Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local al orașului Ștei a adoptat, în unanimitate, hotărârea privind implementarea proiectului „Restaurare Casa Memorială Miron Pompiliu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul certificatelor de concediu medical eliberate în 2025, comparativ cu anul 2024, a scăzut cu circa 3.200.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Cheșereu, care a provocat un accident în care și-a pierdut viața cumnatul său, de 28 de ani, și-a aflat, vineri, pedeapsa.
BIHON Sport local
Unul dintre cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Bihor este Ovidiu Lazăr. În 3 decembrie, fostul atacant a împlinit 60 de ani, prilej cu care i-am solicitat un interviu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă intenţia de a introduce un mecanism automat de protecţie a preţurilor la produsele agroalimentare, după expirarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, prevăzută pentru 31 martie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor care și-au închis activitatea în România a înregistrat o creștere semnificativă în primele zece luni ale acestui an, fapt care indică presiuni tot mai mari asupra mediului de afaceri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să o trimită în finala competiției, prin vot.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 5 decembrie.
România
Odată cu apropierea noului an, părinții, bunicii și mătușile intră deja în ritmul pregătirilor de Crăciun: ce jucării își doresc cei mici, cât să cheltuiască și ce cadouri ar trebui să lase Moșul sub brad.
România
În data de 3 decembrie, Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care stabilește noile condiții pentru deținătorii de permise de conducere provenite din afara Uniunii Europene cu care pot circula legal pe drumurile publice din România
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine una dintre piesele-cheie într-o mișcare majoră de pe piața retailului din România, după ce un lanț românesc a finalizat preluarea a zeci de magazine cedate în urma unei tranzacții de amploare.