Mijlocaşul Alin Floruţ (19 ani) a absentat de la reunirea lotului FC Bihor, al având depus memoriu la FRF pentru a deveni liber de contract şi pentru a-şi recupera restanţele salariale pe şase luni.
Noul antrenor este Gheorghe Ghiţ, iar la reunirea lotului au fost prezenţi 50 de jucători.
La primul antrenament al echipei orădene sunt aşteptaţi peste 40 de jucători.
După Robert Elek şi Florin Ţîrca, unui alt jucător de la FC Bihor i-a expirat contractul. Adus în iarnă la cererea expresă a antrenorului Dan Dobai, atacantul Cristian Luca nu ştie unde va juca în viitorul sezon.
Neplătit de şase luni, Alin Floruţ şi-a depus memoriu să devină liber de contract.
powered by Surfing Waves
Cultură
Copiii cu vârste între 9-12 ani sunt invitaţi la un atelier de stop-motion în care vor descoperi cum prinde viață o pictură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
76 de echipe de la 42 de cluburi afiliate la AJF Bihor vor participa sâmbătă, 16 mai 2026, la Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”. Turneul rezervat copiilor cu vârstele între 8 și 13 ani este programat pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, între orele 8:00 și 19:00, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două incidente s-au produs în cursul zilei de joi, 14 mai, în Oradea și Uileacu de Criș.
Cultură
La concurs participă elevi și profesori din ţară, selectați în urma etapei judeţene.
Cultură
Festivalul reunește diferite forme ale artei dansului: balet clasic și contemporan, dans popular, dans contemporan, iar prin programele conexe sunt reprezentate și alte genuri artistice.
Cultură
Catalogul semnat de istoricul de artă Ana Martin reunește o selecție semnificativă de lucrări realizate între secolele XVII și XIX.
FC Bihor
Formația antrenată de Erik Lincar va evolua sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul Corvinului Hunedoara, formație care revine pe prima scenă a fotbalului românesc după o absență de 34 de ani, ultima apariție fiind în sezonul 1991/1992.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că România a primit aprobarea Comisiei Europene pentru cererea de plată din PNRR în valoare de 2,6 miliarde de euro, sumă care va permite continuarea investițiilor finanțate din fonduri europene și asigurarea plăților către beneficiarii proiectelor începând din luna iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Părinții care vor să vadă cum arată creșele din Oradea și care sunt condițiile oferite copiilor sunt invitați miercuri, 20 mai, la „Ziua Porților Deschise”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorii Parchetului Bihor cu două persoane care au plătit, în total, 4.500 de euro pentru a fi angajate ca asistentă medicală, respectiv infirmieră în spitale din Oradea.
Economic
Aplicația iBon, lansată de Ministerul Finanțelor, este un instrument digital care permite verificarea rapidă a bonurilor fiscale direct de pe telefon.