Federaţia Română de Polo a alcătuit topul celor mai bune cinci poloiste din România pe anul 2015.
Adunarea Generală a Federaţiei Române de Polo a rezolvat vineri vidul de putere existent după decesul lui Anatolie Grinţescu, fostul preşedinte al federaţiei.
Orădeanul Dorin Roşca şi-a prezentat demisia din Biroul Federal al FR de Polo, împreună cu Alin Giurgiu (Cluj-Napoca) şi Cornel Rusu (Bucureşti).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, vineri, contestația formulată de familia Pașca și de Asociația Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă și a dispus ridicarea sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul în care DIICOT – Structura Centrală îi acuză pe Viorel Pașca și familia acestuia de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pacientă de 46 de ani din Oradea, aflată în program de hemodializă, a fost salvată printr-o procedură de trombectomie mecanică realizată în premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a propus vineri, în cadrul unei conferințe de presă la Guvern, încheierea unui pact politic, a unei înțelegeri politice valabilă în următorii ani, pentru a implementa măsuri în domeniul energetic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a parcării din zona străzii Thurzo Sandor au fost finalizate, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, fiind amenajate 80 de locuri de parcare, precum și aleile de acces și trotuarele aferente.
1
FC Bihor
FC Bihor Oradea și ASA Târgu Mureș au fost printre protagonistele sezonului trecut în Liga 2, orădenii clasându-se pe locul 4, iar mureșenii au ocupat locul 1 în Grupa A de play-out.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.
1
România
Bolojan: Toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național
Toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național și sistemul energetic este stabil, a transmis vineri prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O turistă în vârstă de 53 de ani, din Polonia, a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor bihoreni după ce a suferit o entorsă la gleznă în zona Avenului Borțig.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea pregătește un proiect-pilot pentru amenajarea unei grădini comunitare și caută zone din oraș în care locatarii sunt interesați să se implice, este mesajul transmis pe pagina de socializare a municipalității.
4