Caravana Filmelor TIFF va poposi între 15 şi 16 august în Oradea. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere, animații și filme premiate în marile festivaluri.
Sute de copii cu vârste între 3 şi 6 ani de la toate grădiniţele din judeţ se întrec, vineri, 6 iunie, între orele 17 şi 19, sub cupola ERA Park, pentru a arăta că ştiu să danseze cu adevărat.
Peste 500 de elevi din tot judeţul vor dansa, vineri, 23 mai, la ERA Park, pentru a promova un stil de viaţă sănătos şi pentru a atrage cât mai mulţi copii să facă mişcare!
La ERA Park, te PAŞTE norocul! Pentru că îşi doreşte să mai ia din grijile clienţilor fideli de Sărbători, centrul comercial a dat startul campaniei „Roata Norocului”, în cadul căreia cei care fac cumpărături de minim 200 lei au posibilitatea să câştige un premiu.
Se apropie weekend-ul, e din nou timp pentru distracţie, astfel că, la ERA Park, copiii păşesc din nou în paradisul lor.
powered by Surfing Waves
Cultură
Mari scriitori ai momentului se întâlnesc cu publicul orădean la prima ediţie a Bookfest Oradea.
FC Bihor
FC Bihor și-a continuat periplul prin țară și după ce marți a ieșit victorioasă în Cupa României la Miercurea Ciuc, sâmbătă a jucat la Cetatea Suceava în campionat și și-a păstrat invincibilitatea din ultimele meciuri, scor 2-2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii.
1
Economic
Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Bihon CSM Oradea
Cu o singură etapă înainte de finalul turului din cadrul sezonului regulat, CSM Oradea se află pe locul 1 în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, iar CSU Oradea ocupă locul 3 în Seria C a Diviziei A de handbal feminin.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o nouă abordare a controalelor, bazată pe criterii de risc adaptate fiecărui domeniu economic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor continuă să se confrunte cu un spor natural negativ. În luna august 2026, numărul persoanelor decedate a fost cu 107 mai mare decât cel al copiilor născuți, potrivit datelor privind mișcarea naturală a populației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Crâncești, din comuna Dobrești, au la dispoziție o capelă mortuară, după finalizarea construcției.
Cultură
Orădeanul Alexandru Slăvescu a întors trei scaune la Vocea României şi a intrat în echipa lui Smiley
Visul lui de la şase ani s-a împlinit. „Eu aşa emoţii nu am avut niciodată”.