Zeci de bihoreni nu au ţinut cont de vremea urâtă de dumincă şi au ieşit pentru a gusta din preparatele gătite de cele nouă echipe înscrie în concursul de gătit în aer liber organizat la Balta de la Şişterea.
Anna Olson este cunoscută datorită stilului ei culinar, care impresionează prin simplitate şi eleganţă. Atunci când urmăreşti o emisiune marca Anna Olson, pentru câteva zeci de minute, gătitul ţi se pare o lume magică în care arta şi mâncarea fac front comun pentru a da un rezultat copleşitor.
18 echipe de bucătari s-au „duelat” vineri în feluri spectaculoase de mâncare în cadrul unui concurs de gătit.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acțiunile sunt derulate începând de vineri, 26 iunie.
Cultură
„Atelierul aerului” este un spectacol educativ și interactiv susținut de actorul Şerban Borda.
Cultură
Expoziția retrospectivă „Clipe” reunește 56 de fotografii care perpetuează tradițiile fotografiei de presă clasice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați, de 24, 27 și 53 de ani, cu toții din Ortiteag, au fost reținuți de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, fiind suspectați de comiterea unui furt de pe un șantier din Chistag.
BIHON Sport local
Vineri, 26 iunie, de la ora 19:00, în Cetatea de Scaun a Sucevei este programată gala aniversară „Colosseum Tournament 50”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Victorioși în tur cu 3-0 la Sângeorz Băi, fotbaliștii de la Transilvania Sport Academy pot face sâmbătă, de la ora 17:30, pasul decisiv spre Liga 3.
Educație
3.540 de candidaţi s-au înscris în Bihor pentru susținerea probelor în prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni, condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, au fost reținuți de polițiștii Compartimentului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu o zi înainte de Ziua Drapelului Național, care se sărbătorește în 26 iunie, soții Dan și Mariana Poinar au urcat pe Vârful Bihorul, cel mai înalt punct al Munților Apuseni, cu un țel precis și anume de a revopsi crucea ridicată în memoria eroilor români.
1