Mai multe secţii din Spitalul Dr. Gavril Curteanu vor beneficia de sprijin din partea ministrului Sănătăţii.
Ambulatoriul Spitalului Curteanu, modernizat din fonduri europene, a fost inaugurat sâmbătă.
Oamenii de afaceri au încercat să aline suferinţele micuţilor care vor fi internaţi la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”.
Policlinica Spitalului Dr. Gavril Curteanu intră zilele următoare în şantier. Banii din lucrări sunt mare parte sume nerambursabile din proiectul iniţiat de viceprimarul Gheorghe Carp în urmă cu aproape trei ani. Lucrările se vor efectua la parterul şi etajul I al clădirii, dar se vor face pe rând, pentru ca pacienţii să aibă acces în continuare la serviciile medicale de aici. În şase luni, policlinica trebuie să fie complet reabilitată, modernizată şi dotată.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au obținut încă o victorie la turneul 1 de calificare în grupele FIBA Basketball Champions League, care are loc în aceste zile la Samokov (Bulgaria).
Bihon CSM Oradea
Partida a avut loc vineri seară la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, într-o atmosferă efervescentă creată de suporterii orădeni.
Economic
Procedura prin care pensionarii pot contesta o decizie de pensionare ar putea fi modificată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce în decurs de 5 ani a fost condamnat la închisoare pentru mai multe infracțiuni, printre care instigare la furt, braconaj ori trafic de minori, un bihorean a recidivat, iar la 8 ani de la ultimul proces, Judecătoria Oradea i-a aplicat o nouă pedeapsă cu executare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat la Oradea că programul de construire a creșelor continuă și după încheierea finanțărilor prin PNRR, prin alocări de la bugetul de stat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sâmbăta, 14 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate, în cadrul unei festivități organizate de primărie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tăuteu au fost finalizate șapte proiecte finanțate prin PNRR, cele mai multe fiind legate de școlile și grădinița din comună.
România
Șoferii și persoanele care au de rezolvat formalități la serviciile de permise și înmatriculări trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar.
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
1
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.