Greva de avertisment anunţată de Sindicatul OTL pentru joi, 22 februarie, între orele 13:00 – 15:00 este incertă. Joi dimineață, directorul OTL, Mircea Pop, ne-a informat că au ajuns la o înțelegere.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de propunerea de creștere salarială și de plafonare a concediilor. În schimb, directorul subliniază economiile OTL.
Grefierii anunță că vor continua greva japoneză până când Ministerul Justiției și Ministerul Muncii și Justiției Sociale vor chema la discuții reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale reprezentative ale profesie.
Grefierii de la instanţele judecătoreşti din Bihor şi cei de la parchetele pe lângă acestea sunt nemulţumiţi de modul de calcul al veniturilor băneşti.
În câteva zile, angajaţii OTL ar trebui să afle despre viitoarele disponibilizări şi eventualele măriri de salariu.
powered by Surfing Waves
România
O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament propune înăsprirea regulilor pentru circulația cu trotinetele electrice pe drumurile publice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu aproape o jumătate de oră înainte de ora 8.00, când urmau să se deschidă porțile, curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu” era deja plină de absolvenți.
Bihon CSM Oradea
Internaționalul orădean Sebastian Oltean se află printre jucătorii care își vor continua activitatea la CSM Oradea cel puțin până la finalul sezonului 2026-2027. El se ală sub contract până la finele sezonului viitor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor continuă să înregistreze un declin demografic, potrivit celor mai recente date publicate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei clădiri publice din comuna Căbești au fost reabilitate și modernizate în cadrul unor proiecte finanțate prin fonduri nerambursabile, investițiile vizând creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de funcționare pentru serviciile oferite comunității.
Economic
Camera Deputaților a adoptat recent, în vot final, o propunere legislativă care deschide calea acordării unor despăgubiri și facilități pentru persoanele afectate de Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai violente episoade de după căderea regimului comunist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru locuitorii din comuna Borod, una din investițiile așteptate în ultimii ani a ajuns la final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valul de caniculă care a adus dezastrul în Europa a ajuns şi în România.
Economic
Pensionarii cu venituri reduse au la dispoziție în acest an mai multe forme de sprijin financiar acordate de stat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 27 de ani, din Oradea, și-a transformat locuința în sediul unei afaceri ilegale cu droguri, dintre care unele proveneau din plante pe care le cultiva chiar el.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii din Oradea au avut, duminică seara, 28 iunie, o misiune mai puțin obișnuită în Parcul Magnolia.