Poliţiştii bihoreni transmit câteva avertizări proprietarilor de magazine, în dorinţa de a-i învăţa să se ferească de hoţi.
Pentru a preveni furturile din locuinţe, poliţiştii bihoreni vă fac câteva recomandări.
Polițiștii s-au aflat, luni, în principalele piețe și centre comerciale din Timișoara, unde i-au informat pe cetățeni cum să evite să devină victimele furturilor din buzunare, mașini sau locuințe, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Totodată au fost împărțite și pliante cu recomandări.
Joi, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului i-au cercetat şi au început urmărirea penală faţă de orădenii O.F( 26 ani) şi O.C(25 ani), pentru furt calificat.
Trei hoți de fier vechi au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii i-au prins transportând peste o tonă de fier pentru care nu au putut prezenta acte de proveniență.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
2
Cultură
Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor.
2
Economic
România trebuie să își dezvolte piața de capital, să atragă mai mulți investitori și să încurajeze companiile să utilizeze bursa ca sursă de finanțare. Este unul dintre principalele mesaje transmise de președintele ASF în cadrul Concordia Summit 2026, eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economiei românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto care a fost sancționat pentru că ar fi circulat cu anvelope uzate peste limita admisă a obținut la Judecătoria Beiuș anularea amenzii care i-a fost aplicată.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Goila, din comuna Căbești, vor beneficia de un sistem de canalizare care va fi realizat cu o investiție de aproape 5,9 milioane de lei.
2
Economic
Românii care lucrează temporar în alte state europene, dar și companiile care trimit angajați peste graniță, vor trebui să țină cont de noile reguli privind asigurările sociale.