O jurnalistă de la postul KTVA 11 News (Alaska) a demisionat în direct folosind o expresie neașteptată: „F..uck it! I quit!”. Aceasta le-a promis telespectatorilor că va lupta până la capăt pentru legalizarea canabisului în acest stat american.
La emisiunea Ştirea Zilei de pe Antena 3, moderată de Gabriela Vrânceanu Firea, spiritele s-au încins şi a urmat o serie de jigniri. Gabriela Vrânceanu Firea şi Cristian Boureanu s-au jignit ca la uşa cortului. Vedeţi care a fost discuţia dintre cei doi într-un filmuleţ postat pe youtube.
Un american, arestat pentru implicare într-un jaf armat, a reuşit să evadeze în timpul unei transmisiuni în direct. S-a întâmplat chiar în faţa Tribunalului din Staten Island, la periferia oraşului New York.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Contractul privind serviciile de management ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor asigurate de MARGOBRINI S.R.L a expirat miercuri, 30 septembrie.
BIHON Sport local
Campionatul Județean rezervat foștilor fotbaliști cu vârsta de peste 40 de ani a ajuns la meciul cu numărul 22, care se va desfășura sâmbătă, 3 octombrie, pe Stadionul Iuliu Bodola.
România
Siegfried Mureșan și-a prezentat miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al Parlamentului, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, într-o ședință marcată de atacuri dure între putere și opoziție. PSD și AUR au anunțat că nu susțin Cabinetul, în timp ce Ilie Bolojan a cerut voturi pentru învestirea noului Executiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania este valabilă între 1 octombrie și 20 decembrie 2026 și se adresează programelor „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde” și excursiilor cu clasa.
Cultură
Inițiatorii și curatorii evenimentului sunt Ovidiu Justinianu, reprezentant Soviart Timișoara, și Roxana Netea, reprezentantă a Asociației D'Art Oradea.
Educație
Universitatea din Oradea are, începând de miercuri, 30 septembrie, un cămin și o cantină nouă, la standarde europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a programat miercuri primul termen în cazul recursului în casație declarat de Victor Micula în dosarul în care a fost condamnat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în luna martie a acestui an, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale Ministerului de Interne.
România
Un eventual vot negativ pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu înseamnă automat alegeri anticipate.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a declanșat procedura pentru ocuparea prin transfer la cerere a nouă funcții publice de execuție vacante, în cadrul proiectului european „SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor”.