Tribunalul i-a condamnat miercuri pe judokanii tricolori Daniel Brata şi Valentin Radu la câte 4 ani de închisoare cu executare fiindcă l-au bătut pe studentul orădean Adrian Popa, care s-a ales cu o infirmitate permanentă.
Cantorul criminal din Lugoj, care și-a omorât cu sânge rece concubina de 24 de ani, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Decizia luată, luni, de către magistrații Tribunalului Timiș, nu este definitivă.
Își merită soarta cu vârf și îndesat. Trei timișoreni își vor petrece următorii ani după gratii, după ce au obligat mai mulți minori să cerșească în Franța. Cei trei se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie transferați în penitenciarele în care își vor executa pedeapsa.
Un bărbat de 53 de ani, din judeţul Mehedinţi, condamnat la un an de închisoare cu executare, a fost prins, în noaptea miercuri spre joi, de către poliţiştii de frontieră de la Cenad. Românul a fost predat unei echipe din cadrul IPJ Timiş.
Un tânăr de 30 de ani, din Timişoara, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de tâlhărie. Timişoreanul a încercat să îi smulgă de la gât unei felei de 50 de ani un lănţişor din aur. Ghinionul său a fost că nu a reuşit să fure lănţişorul pe care doar l-a rupt, iar la scurt timp după „lovitură, a fost prins de poliţişti.
powered by Surfing Waves
Economic
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.