Timișorenii care vor fi prinși că dețin, vând sau folosesc petarde și artificii, altele decât cele din categoria I, riscă între trei luni și un an de închisoare. Pentru noaptea de Anul Nou au fost eliberate 29 de aprobări, în județul Timiș, prin care se permite folosirea materialelor pirotehnice.
Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la un an de închisoare cu executare după ce, în cursul anului 2011, și-a bătut de mai multe ori mama. Femeia a avut nevoie de 45 de zile de spitalizare.
Profesorul de karate, care și-a abuzat sexual două eleve, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Timiș la 12 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată în termen de zece zile la Curtea de Apel Timișoara.
Doi autori ai crimei de la Lugoj, comisă în urma unui conflict între două clanuri țigănești, s-au predat miercuri la poliție. Cei doi au fost condamnați la 18 ani de închisoare cu executare, iar din arestul poliției vor fi duși într-un penitenciar pentru săvârșirea pedepsei.
Polițiștii au descins marți dimineața la patru locuințe din Lugoj de unde au ridicat doi bărbați condamnați de Tribunalul Timiș la ani grei de închisoare pentru omor. Crima a fost comisă în urma unui conflict între două clanuri țigănești. Cei doi au fost aduși în arestul IPJ Timiș de unde urmează să fie duși într-un penitenciar.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care au nevoie de consultații ORL și care se adresează Spitalului de Copii sunt nevoiți să aștepte săptămâni bune pentru o programare.
2