Pe lângă confortul oferit de o călătorie cu autoturismul personal, pot apărea diferite probleme.
La început de săptămână, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Mai mulţi suspecţi de comiterea unor furturi au fost depistaţi cu operativitate, prejudiciile fiind recuperate.
Oamenii legii prezintă infracţiunile şi contravenţiile prevăzute în legea numărul 35/2008 pentru alegerile din decembrie.
Pentru prevenirea furturilor, a tâlhăriilor și a altor infracțiuni săvârșite cu violență, care în ultima peroadă au fost tot mai multe în mediul rural din Timiș, polițiștii au demarat campania Sate fără criminalitate. Astfel, marți dimineața, polițiștii s-au deplasat în localitatea Moșnița Nouă, unde au bătut din ușă în ușă și au vorbit cu localnicii despre modul în care aceste infracțiuni pot fi prevenite și combătute.
powered by Surfing Waves
Economic
Pierderea bonului nu înseamnă automat că ai pierdut și dreptul la garanție. În anumite situații, achiziția poate fi dovedită și prin alte documente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un weekend cu mâncare pentru toate gusturile, activități și ateliere pentru copii, competiții sportive, jocuri pentru tineri și cupluri, Garage Sale și tombolă îi așteaptă pe orădeni la începutul lunii octombrie.
Economic
Îți vinzi hainele pe care nu le mai porți, telefonul vechi, mobila sau jucăriile copilului pe Vinted ori OLX?
Bihon CSM Oradea
După succesele repurtate în deplasare la Sânnicolau Mare și Timișoara, CSM Oradea a continuat pe aceeași linie și la prima apariție la Arena Antonio Alexe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru Cetatea Piatra Șoimului din Aleșd se pregătește a doua etapă de reabilitare. Primăria Aleșd lucrează la documentația pentru un proiect prin care vrea să continue intervențiile realizate în prima etapă asupra fortificației și să creeze căi de acces pentru vizitatori.
1
BIHON Sport local
Sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat toate cele 6 meciuri. Onoare oaspeților a fost salvată duminică de ACS Vadu Crișului, în ultimul meci al etapa a IV-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Educație
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic.
1
Cultură
Cea de a doua zi de festival a propus filme în avanpremieră, întâlniri cu publicul, proiecţie în aer liber şi o experiență imersivă audiovizuală.