În toată perioada Sărbătorilor de primăvară, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii bihoreni urmează să sporească controalele desfăşurate la societăţile comerciale, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare, precum unităţile bancare, hipermarketurile etc., pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
Concursul cu tematică preventivă „Şcoala fără violenţă”, aflat la cea de-a şasea ediţie, a luat sfârşit.
Politistii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor vor acţiona în trafic, pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul, pentru combaterea excesului de viteză şi, în colaborare cu ISCTR, pentru verificarea legalitatii transporturilor de mărfuri şi persoane.
Poliţiştii îl suspectează pe un administrator de firmă că a prejudiciat o societate comercială cu peste 1,7 milioane lei.
Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor şi după terminarea acestora, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bihor vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din localităţi.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deschis în cadrul Mercure Oradea, REI Creative Cuisine a fost gândit de la început ca un restaurant de sine stătător, conectat la oraş şi la ritmul său.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la viitorul pasaj subteran din zona magazinului Crișul sunt urmărite de orădeni, iar recent a apărut o întrebare legată de spațiul care va rămâne pentru pietoni în dreptul clădirii.
BIHON Sport local
Finalul lunii septembrie aduce un nou eveniment care îl are printre protagoniști cunoscutul luptător bihorean Adrian Maxim. Multiplu campion în ring, Maxim va urca în ring în gala „Spartan Fight Arena”, programată vinerea viitoare la Târgu Mureș.