În preambulul Campionatului European de Atelaje Oșorhei U25, Copii și Juniori de la Baza Hipică Oșorhei, în Oradea s-a desfășurat sâmbătă, 8 august, parada atelajelor.
O intervenție de urgență a salvatorilor montani bihoreni a avut loc sâmbătă, 8 august, în zona Vârfului Bihorul Mare (Curcubăta), unde un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit în urma unui accident de ciclism montan.
Pompierii militari orădeni au intervenit astăzi, 8 august, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe situat pe strada Șelimbărului din municipiul Oradea, eveniment în urma căruia o femeie a decedat.
Judecătoria Oradea a hotărât, vineri, să ia față doi tineri – minori la data comiterii infracțiunii - implicați în jefuirea unui băiat de 13 ani, pe o stradă din Oradea, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 6 luni. 1
Prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă peste trei tone de grâu din combina pe care lucra, angajatul unei societăți agricole din Bihor a oferit o explicație inedită pentru gestul său.
Lucrările de la Grădinița 42 au ajuns la un stadiu fizic de 90%. Investiția a fost posibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.
Lucrările la cele 24 de locuințe nZEB+ destinate tinerilor din grupuri vulnerabile din municipiul Beiuș au fost finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie făcută recepția investiției.