În urma programului „Be $mart” de educație financiară liceenii bihoreni au învățat ce înseamnă să faci economie și au primit primit sfaturi despre tot ceea ce înseamnă bani sau au legătură cu banii.
Având în vedere apropierea datei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea a fost gazda proiectului „Ziua Armatei Române în școli”, proiect demarat de militarii Centrului de Comunicații 54 R.M.N.C. în colaborare cu Biroul de Informare Recrutare al Centrului Militar Județean Bihor.
Programul finanţat prin fonduri norvegiene i-a stimulat pe liceeni să se implice în proiecte cu impact social.
Prima promoţie de GROWzavi a încheiat cu bine cea mai tare aventură a liceului! Au fost 4 ani în care tinerii participanţi au crescut cât alţii-n 10, şi-au dezvoltat spiritul de iniţiativă şi abilităţile de comunicare, iar acum sunt mai pregătiţi să facă faţă provocărilor vieţii.
„Tu dai direcţia, Oradea te urmează!” este moto-ul celui mai bun proiect educaţional din 2010, aflat la a III-a ediţie.
powered by Surfing Waves
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că Guvernul a adoptat ordonanțele de urgență privind reforma administrației publice și relansarea economică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Instalaţia „Aripile libertăţii” a fost amplasată lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria: Primul sector de cale ferată modernizată, de 30 de km, ar putea fi gata în acest an, conform Asociației Pro Infrastructură
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna noiembrie 2025, judeţul Bihor a înregistrat o activitate intensă în comerţul internaţional de bunuri. Exporturile FOB au atins 309.588 mii euro, în timp ce importurile CIF au totalizat 262.493 mii euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia „Reptile și arahnide tropicale vii” poate fi vizitată până în data de 5 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de duminică, 22 februarie, procurorii din cadrul DIICOT Oradea au dispus reținerea a 3 bărbați cu vârste de 26, 27 și 31 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În administrarea Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO) există în acest an 15 locații de creșă în care sunt școlarizați 875 de copii. Numărul de cereri a fost anul acesta mai mare cu doar 49 față de locurile disponibile.
Bihon CSM Oradea
Seara de miercuri, 25 februarie, poate fi una importantă pentru campioana României la polo, CSM Oradea.
BIHON Sport local
Internaționalul bihorean George Pușcaș a semnat contractul cu Dinamo București valabil până în 30 iunie 2027. Fostul fotbalist de la FC Bihor va evolua cu numărul 47 pe tricou.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Săptămâna trecută, au ajuns în spital din cauza virozelor 39 de persoane. Cu toate acestea, numărul persoanelor care se îmbolnăvesc este în scădere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro te trimite la concertul pe care Orchestra Operei Naționale Cluj îl va susține pe 8 Martie la Oradea Arena.