Peste 25.000 de euro fără TVA este valoarea oferită de Primărie pentru proiectul tehnic al lucrării.
Primăria anunţă anularea licitaţiei pentru parcarea sunterană pe care o vrea în strada Independenţei, în parteneriat cu compania RCS&RDS.
Una dintre firmele descalificate cere anularea licitaţiei şi rejudecarea ofertelor.
Societatea International Recycling Energy Timişoara, care are ca acţionari Consiliul Local Timişoara, compania de termoficare Colterm şi Raroma Service AG Elveţia, va organiza, la sfârşitul acestei luni, licitaţia pentru realizarea unui incinerator de deşeuri la CET Sud.
Surpriză în licitaţia pentru desemnarea constructorului lotului 2 din autostrada Timişoara - Lugoj. Chiar dacă asocierea spaniolilor de la Constructora San Jose şi Sevicon Obras e Infraestructuras a depus cea mai mică ofertă, aceasta a fost descalificată. Măsura a fost deja contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar nu de spanioli ci de altă societate.
powered by Surfing Waves
Economic
Datele publicate de AJOFM Bihor indică o piață a muncii cu oferte concentrate în special în zona urbană Oradea, dar și în localități precum Salonta, Marghita, Aleșd, Beiuș, Sântandrei, Nojorid sau în zona Băilor Felix.
România
Instabilitatea politică are un cost economic direct și măsurabil, se vede în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite și în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze, susține Confederația Patronală Concordia.
România
Angajații muncesc mai mult în 2026, câștigă la fel și vor să plece, în condițiile în care unul din trei se declară pregătit să schimbe jobul în următoarele șase luni, potrivit unui studiu de profil realizat de o agenție de cercetare de piață.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 aprilie.
România
Portul Constanța este principală poartă de intrare a energiei în România, în special petrol și produse derivate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sala mare de ședințe a Primăriei Oradea a găzduit, în 28 aprilie, dezbaterea publică privind proiectul regulamentului privind amplasarea păcănelelor pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O creangă uriașă s-a prăbușit peste două mașini în Parcul Libertății din Oradea, fără victime, la scurt timp după modernizarea zonei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CTP a finalizat extinderea unei unități de producție din cadrul CTPark Oradea City, unde va fi compania Iwis, proiect în cadrul căreia au fost adăugați 4.000 de metri pătrați în spațiul existent.
Economic
Un operator de gambling a fost amendat pentru SMS-uri nesolicitate și date inexacte.