Deputatul liberal a detaliat, pentru Jurnal Bihoreanu și Bihon.ro, gestul său din Biroul Politic Naţional.
Deputata îşi doreşte un loc eligibil pe listele PNL pentru alegerile parlamentare. Numele său nu figurează pe lista scurtă a PNL Bihor.
Ca dovadă a bunei credințe și ca semn al unei colaborări fructuoase cu noul Guvern, liberala Lucia Varga cere ministrului Mediului să-l demită pe șeful Romsilva, Adam Crăciunescu.
Fostul ministrul de Mediului, Sulfina Barbu, critică decizia de taxare cu 20 lei/kg a echipamentelor electronice, pentru atingerea obiectivelor de mediu.
„Dintr-un calcul politic mizerabil, Victor Ponta şi acoliţii săi folosesc acum Parlamentul ca paratrăznet şi perdea de fum. Îşi fidelizează parlamentarii prin crearea unei false senzații de siguranță, a senzației că vor fi protejați, că le vor fi apărate interesele, indiferent care or fi acelea”.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Cei doi luptători de la clubul orădean ACS „Moga Răzvan” s-au întors victorioși de la ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care s-a desfășurat sâmbătă în sala de sport din Recea (Maramureș).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie, pe centura Aleșd.
BIHON Sport local
Meciurile desfășurate în cadrul etapei cu numărul 11 nu au adus prea multe clarificări în ceea ce privește ocuparea locurilor în play-off, unde sunt sigure până acum Foresta Tileagd și CS Oșorhei. Aproape e și CAO, care a fost egalată în prelungiri și cu două etape înainte de final are 5 puncte avans față de locul 7 și 6 față de locul 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nunta fiicei lui Ilie Bolojan, organizată sâmbătă la Oradea, a stârnit numeroase comentarii în presa centrală, după ce mai multe publicații au pus accentul pe presupusul lux al evenimentului și pe prețurile ținutelor purtate de invitați.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
3
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea s-a impus cu scorul de 48-35 (25-17) în partida de acasă cu CS Minaur Baia Mare DivA, disputată duminică seara, la Arena „Antonio Alexe”. Meciul a contat pentru etapa a 7-a, ultima din turul Seriei C a Diviziei A de handbal masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean de 21 de ani și un bărbat de 49 de ani, din Sălard, au fost arestați sâmbătă, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, după ce au fost prinși la volan fără permis.
Economic
Firmele din România care utilizează autoturisme atât pentru activitatea profesională, cât și în interes personal, vor putea deduce în continuare doar 50% din TVA-ul aferent acestora. Consiliul Uniunii Europene a aprobat prelungirea măsurii până la 31 decembrie 2029, fără modificarea condițiilor actuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Firmele interesate să preia conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor mai au la dispoziție o zi pentru depunerea ofertelor.
România
Momente pline de voie bună au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate într-o pădure din Parcul Natural Apuseni.
Economic
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) nou-înființate a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, atât la nivel național, cât și în județul Bihor. Potrivit datelor ONRC, Bihorul ocupă locul 8 în România după numărul înmatriculărilor, în ciuda unei scăderi de 7,82% față de aceeași perioadă a anului trecut.
1